8 lucruri pe care nu le înțeleg la bărbați

Așa cum probabil am mai menționat, am o cultură masculină mai vastă decât a mai multor femei. Am avut gașcă de băieți de când am început să scot nasul în lume, cei mai buni prieteni ai mei sunt tipi (cu o singură excepție, mărturisesc :P), iar experiențele mele amoroase n-au trecut pe lângă mine fără să mă lase cu niscaiva chestii învățate.

Cu toate astea, sunt niște lucruri cărora nici până acum n-am reușit să le dau de cap. Dacă am vreun cititor mai amabil și mai răsărit care e dispus să mă lumineze și pe mine, rămân veșnic îndatorată. Mulțumesc anticipat.

1. Un bărbat, dacă are de ales între o femeie frumoasă și una urâtă, o să le-o tragă amândorura.

Am citit fraza asta pe un blog (spre rușinea mea, nu mai țin minte care) și brusc m-a lovit. Mi-am dat seama cât e de adevărată! Dar de ce? Înțeleg, cât ești ciutan neinițiat, că iei și tu ce pică la înghesuială. Înțeleg, la vârste mai fragede, când vrei să te afirmi ca mascul, că ai niște porniri biologice de a-ți împrăștia ADN-ul peste tot pe unde se poate. Cu asta sunt ok. Dar NU reușesc să înțeleg de ce, ca bărbat în toată firea, dacă AI DE ALES între două lucruri total diferite calitativ, le iei pe amândouă. E ca și cum aș avea eu de ales între un tort cu frișcă și unul cu căcat și le-aș mânca pe ambele, așa, de chestie, să văd cum e. Dafuq?

2. Dacă tot vrei să înșeli, nu contează cu cine.

Are cumva legătură cu faza de mai sus, mă gândesc. Bârfeam cu niște prieteni acum câteva zile despre o gagică mega-bună care a fost înșelată de către (fostul ei) consort cu una total prăbușită estetic. Frate, pentru numele lui Dumnezeu, de ce? Înțeleg și pornirile ocazionale ale bărbatului care înșeală. Pe unele dintre ele, chiar pot să spun că le tolerez. Dar dracu, dacă tot te apuci să faci o treabă, măcar fă-o să merite! Pricep că ești în cârciumă jumate beat și sare un proiectil blond și cu cracii până-n gât pe tine și nu vrei să fii băiat nasol și să refuzi. Cu asta sunt lămurită. Dar să ai acasă ceva mișto și să calci în străchini deliberat cu ceva nașpa, e peste puterile mele. Din nou, e ca și cum aș avea în frigider un tort cu frișcă și m-aș duce în târg să-mi caut tort cu căcat.

3. „Fosta mea e un lucru intangibil pe care o să-l păstrez în viața mea, fie că-ți convine sau nu, femeie nebună!”

Bun. Dar dacă tot o deifici atât, de ce ți-e fostă, scuză-mă că te întreb?! Eu mai am vreo treabă pe aici sau pot să plec?

Nu, serios, dacă tot vă înțelegeți așa bine, de ce n-ați rămas împreună?! Înțeleg un suc și-o cafea, o dată, de două ori pe an, și un telefon de Crăciun și de Paște, că na, așa e frumos, suntem oameni și nu-i nicio problemă dacă menținem o legătură formală. Dar de ce căcat ai vrea să menții o legătură apropiată și amicală cu cineva cu care acum ceva vreme ai întrerupt o relație tocmai pentru că nu vă mai înțelegeați? Plus că oamenii sunt ranchiunoși la fazele astea. E imposibil să te întâlnești cu cineva pe care l-ai părăsit  și să nu îți reproșeze/o înjure pe actuala ta/îți spună cât suferă după tine/nostalgizeze despre cât de frumos era când era/recurgă la șantaj emoțional/ce mai fac oamenii când sunt părăsiți și răniți.

Dacă e să păstrez analogia cu torturile, e ca și cum ai avea un tort proaspăt luat de la cofetărie și tu te-ai încăpățâna să te uiți periodic în gunoi după ăla care se stricase și a trebuit să-l arunci. Doar așa, ca să vezi ce mai face.

4. Un bărbat se va plânge constant de relația/mariajul în care se află, dar va continua să rămână în cadrul său.

E un fenomen des întâlnit. Atât de des, încât a intrat și în folclor. Cine nu știe bancurile cu neveste scorpii sau cupluri și soți care se detestă și se înșeală? E aproape o regulă că, dacă ești căsătorit, automat ești nefericit, privat de libertate, controlat la sânge, stresat, trădat. Întrebarea mea este „de ce mama dracului mai stai acolo?”. Serios. Tortul tău îți provoacă diaree usturătoare constant și tu continui să-l mănânci. Ești idiot?

Și, în continuare, nu înțeleg de ce unora li se pare total hilară treaba asta, când eu o văd penibilă și lașă. Ești mascul adevărat, spargi cărămizi cu coaiele, dar te plângi ca o cocotă că te disperă consoartă-ta. Desfaci sticle de bere cu ochii și troznești chelnerița la cur când se întoarce cu spatele, dar dacă te sună femeia să urle, te ascunzi sub masă și te guduri. După care ieși de acolo și mai tragi un ropot de lamentări, că te-ai combinat cu un monstru. Tac-tu tre să fie tare mândru.

5. E mișto să ți-o tragi cu o femeie care știe ce face dar, pe de altă parte, de unde știe, curva naibii?

Ăsta e paradoxul suprem al gândirii masculine. Tortul e bun, dar de ce e bun? Nu care cumva a mai mâncat și altcineva tort de-ăsta în toată istoria omenirii, de s-a perfecționat rețeta? Voiam să mănânc întâi tort cu căcat, ca să învăț treptat cum se face ăla cu frișcă!

N-am ce să zic. Poate doar atât: o.O

6. „Comunicarea e pentru fraieri și tu trebuie să ghicești ce am în cap. Nu-s femeile bune la treaba asta cu intuiția? Descurcă-te!”

Puține lucruri sunt mai enervante decât să stai și să vorbești și să explici și să lămurești, ca într-un final să te lovești de un mare poker face. „Păi și tu n-ai nimic de zis?”. Liniște. „Înțelegi măcar cuvintele care mi-au ieșit pe gură?”. „Da”. „Și n-ai și tu nicio reacție, nush, am dreptate, n-am dreptate, zi și tu ceva!”. „Păi ce vrei să zic?”

Singura concluzie la care am ajuns (deși mă îndoiesc că e cea corectă) e că oamenii ăștia sunt un pic autiști. „Păi daaaa, dar eu sunt bărbaaaaat, și nouă ne e mai greu să vorbim despre ce simțim, știiiii, cam cum vă e vouă mai greu să conduceți mașini și chestii…”. Frate, să mor eu dacă e greu. Analizezi un pic lucrurile care îți umblă fără nicio țintă printre urechi, le organizezi în fraze și le spui. Ca să nu-mi bat eu capul două zile încercând să-mi dau seama ce căcat ai și ce nu-ți convine, ca să aflu ulterior că a pierdut Poli în deplasare și ești tristuț.

Și dup-aia tot tu te superi că de ce te pistonez să-mi zici ce nu-ți convine? Nu era mai simplu să zici în mă-ta de la început?

Nu e nicio comparație cu tort la punctul ăsta, dar înțelegeți voi ideea.

7. „Vrei să vin cu tine? Să nu pățești ceva?”

Înțeleg nevoia animalului de a fi protectiv și e chiar mișto. Până la un punct, când dă spre posesivitate. N-am crăpat în atâția ani, când nu te cunoșteam și umblam singură, de nebună, pe unde aveam chef, n-o să crăp acum când mă duc până la colț după pâine. Mulțumesc.

8. Un bărbat te va bănui de intenții ascunse, chiar dacă îi explici și demonstrezi că nu le ai.

Asta e partea mea preferată! Nu merge cu „nevinovată până la proba contrarie”, nu merge cu nimic. Știe el că toate femeile au o problemă dacă flirtează cu alte femei și știe că, implicit, o ai și tu. Chiar dacă nu o ai. Chiar dacă i-ai explicat de ce nu o ai. Chiar dacă i-ai demonstrat că nu o ai, atunci când l-ai surprins flirtând și nu te-ai supărat absolut deloc.

Și nu înțeleg. În loc să te bucuri că nu sunt bătută-n cap, te porți ca și cum aș fi. Îți dau tort cu frișcă și tu insiști că-i cu căcat.

CHIAR nu mă prind…

 

Comments

comments

1 comentarii

  • Vampire Gabrielle says:

    lol

  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *