Atunci când dai aiurea, pentru că vrei să crape tot

Chiar nu aveam de gând să reiau public subiectul „fata cu țigara”, sub nicio formă, în niciun context. Consideram că a fost un foc de paie din calea căruia m-am dat la o parte cu grație și că oamenii care cred că „mi-au arătat ei mie!” scoțând scântei din degete în timp ce tastau înjurături frenetic trăiesc probabil într-o realitate paralelă, în care comentariile de pe net chiar afectează viața cuiva în vreun fel. Long story short, pentru mine subiectul era mort și îngropat, cam ca chiștocul cu pricina.

Până azi.

Azi mi-a fost dat să văd o altă fațetă a urii și-a golului din stomacul celor care, măcinați de propriile neajunsuri și neîmpliniri, aleg să se răzbune din butoane pe cine le iese-n cale.

Această fațetă se numește Rareș Filipescu. Desigur, ar fi putut fi oricare altul, pentru că știu că-s mulți care ar fi fost în stare să arunce la întâmplare cu rahat cu aceeași voluptate – poate la fel de mulți ca cei care își aruncă țigările pe jos? – însă cum fiecare întâmplare, la fel ca a mea, are nevoie de un țap ispășitor, aceasta îl va avea în prim plan pe Rareș Filipescu.

Am postat astăzi această fotografie pe contul meu de facebook.

E o fotografie de studio, făcută în colaborare cu niște oameni dragi mie, pe care am fost mândră să o arăt lumii întregi. Peste câteva ore de la postare, din Rareș Filipescu, un om din afara listei mele de prieteni, s-a trezit Justițiarul QWERTY. Căpitanul Troll. Cel care avea să ÎI ARATE EL nemernicei pângăritoare de drumuri publice cum stau lucrurile și în spiritul cui zace repetentul de la școala ajutătoare de umoriști. Așa că mi-a dat comment: „Așa te uitai și când se pișa România pe tine? :))”. Regret că nu-mi pot dovedi spusele cu un printscreen, așa cum se obișnuiește, însă am șters comentariul. Nu din lașitate – nu am șters niciun comentariu dintre sutele cu care a plouat în zilele în care am fost Inamicul Public Numărul 1 și nu o voi face niciodată. Ci pentru că nu văd de ce munca unor oameni mișto și talentați trebuie să fie întinată, chiar și din pixeli, cu frustrarea și încrâncenarea unui bou care s-a trezit a șaptea zi după scripturi să mai arunce cu puțin rahat.

Cu toate astea, pentru că în sectorul meu nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită, i-am dat lui Rareș Filipescu mesaj privat, întrebându-l candid: „Așa rânjeai fasolea și când o futeam pe mă-ta?”. Și i-am dat block. (L.E.: Am scos block-ul ulterior, pentru că nu sunt un om atât de rău încât să-i răpesc bucuria de citi acest text.)

O glumă de autobază, știu. Însă din nou: în sectorul MEU, glumelor de autobază li se răspunde cu glume de autobază, înjurăturilor cu înjurături și rahatului pe care l-a făcut ulterior Rareș Filipescu cu un articol pe site. Pentru că nu, povestea nu se oprește aici – la câți idioți și-au încordat mușchii virtuali la mine până acum, ar fi însemnat să-mi dedic tot timpul scrisului despre ei, adunând și orele de somn și pauzele de masă. Deci nu.

Văzând că i-am tăiat dreptul la replică (ah! Ce s-ar mai fi frecat sărmanul pe sfârcuri ARĂTÂNDU-MI EL MIE prin comentarii și mesaje cum sunt ultimul om de pe Pământ), Rareș Filipescu s-a hotărât să…o lase baltă, pentru că și-a dat seama că nu e ok să te iei aiurea de oameni pe care nu-i cunoști și care nu ți-au făcut nimic? Să…îmi dea alte cinci sute de mesaje de pe alte conturi în care SĂ-MI ARATE EL MIE? Să…vină să ne măsurăm testiculele față-n față, să vedem cine se pișă pe cine?

Oricare dintre aceste variante ar fi fost ok. Sau, cel puțin, nu m-ar fi adus în punctul în care să simt nevoia să scriu acest text. Dar nu. Rareș Filipescu a ales să se răzbune pe unul dintre cluburile cu care eu colaborez, printr-un review de o stea. Pentru că nu i-a plăcut atitudinea mea dintr-un mesaj privat, după ce tot dânsul m-a atacat public.

Aleg să cenzurez numele clubului pentru că nu-mi doresc să atrag atenția asupra lui în acest sens. Pentru că știu că printre voi se află mulți rareși-filipești care ar sări și ei cu tasta să mai dea niște reviewuri negative unui loc în care cel mai probabil nici n-au pus piciorul vreodată, doar așa, pentru că e amuzant să dai cu barda când oricum altă treabă n-ai decât să o freci la rece pe spinarea mă-tii și să apeși frenetic pe refreshul de la RedTube.

Și chiar dacă pe mine mă doare la trei metri în fața bocancilor de înjurăturile voastre, unei afaceri în care niște oameni și-au investit timpul, banii și sufletul îi puteți face foarte mult rău. Gratuit. Pentru că de ce nu? Sau poate pentru că de ce ăla are și eu n-am?

Pentru că nimeni nu stă să caute realul motiv pentru care un acefal împroașcă noroi și stele-n patru colțuri. Orice om care vede ratingul respectiv se gândește că probabil clubul are o angajată care i-a aruncat unui client cu o sticlă-n cap și, deci, decide să-l evite, ca nu cumva s-o pățească și el. Nimănui nu i-ar trece prin cap că un imbecil își poartă războaiele imaginare lovind haotic în stânga și-n dreapta, doar-doar o provoca niște stricăciuni. Cum de ce merită? Că există, dă-i în plm!

Și tristul adevăr este că așa funcționăm. Dacă un băiat ne-a furat iubita în liceu, îi dăm o stea filmului în care acesta are rol principal. Dacă Maricica spune ceva ce nu ne convine pe un post TV, jurăm să nu ne mai uităm în veci la postul ăla. Dacă prietenul meu a aruncat un chiștoc pe stradă acum trei săptămâni, eu merit arsă pe rug, munca mea nu mai are nicio valoare și toate locurile prin care calc sau am călcat vreodată îmi poartă stigmatul. În timp ce, desigur, Rareș Filipescu stă de veghe prin tufișurile de bășina-porcului, cu mațele chiorăind dar cu binoclul încă erect, să fie sigur că nu-mi ratează nicio mișcare.

Am mai spus-o și repet: trebuie să fii bolnav să îi dorești moartea unui om care nu ți-a făcut nimic. Trebuie să ai un gol imens în tine să te apuci să hărțuiești nu doar omul respectiv, ci și pe apropiații săi, pe care să stai cu orele să-i detectezi pe facebook, cu o minuțiozitate demnă de Sherlock. Toți oamenii ăștia, în frunte cu Rareș Filipescu și cu celălalt băiat care propunea public ca prietenul meu să fie castrat chimic, n-au o problemă cu mine. Au probleme mari cu ei înșiși și mult prea mult timp liber, iar Suleyman Magnificul, din păcate, nu mai e îndeajuns și nici nu oferă o supapă suficient de largă prin care să-și poată elimina nervii și ura.

Iar eu, spre deosebire de ei, în momentul în care am acumulat nervi, n-am să mă duc să-i urlu în comentarii către cine știe ce nefericit care a aruncat un chiștoc pe jos în celălalt capăt al țării. Am să-i elimin țintit, cu jet, către omul care mi i-a provocat. De această dată, inegalabilul:

Ura are două tăișuri, băi.

Sursa foto

Comments

comments

0 comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *