Cam asta sunt

Eu m-am apucat de blogging prin 2006, să zic. Scriam îngrozitor de prost, forțam glumele, încercam să imit celelalte bloguri pe care le citeam. Am închis și-am deschis de-atunci cred că vreo cinci-șase „jurnale-online”, unele asumate, altele anonime, unele free, altele pe domeniu cumpărat, tot încercând să-mi descopăr stilul și direcția. N-am scris niciodată cu scopul definit de a atrage publicitate, trafic, fanii-banii-și-cu-anii. N-am futut niciodată pe nimeni la cap să mă bage la blogroll sau să-mi pună nu știu unde linkuri la articole. Am avut advertoriale, ce-i drept, am avut evenimente personale pe care am vrut să le popularizez și am folosit blogul ca unealtă pentru asta. Însă nu d-asta scriu, și aș vrea să fie foarte clar.

Scriu pentru că-mi place și public pentru că-s exhibiționistă. Că am cinci like-uri, 50 sau 555 la un articol sau post, eu tot scriu și tot public. Da, mă oftic când muncesc două zile la un text și nu-l bagă nimeni în seamă, dar mă oftic de dragul efortului meu, de dragul ideii care mie mi se părea bună și futu-i, că pare că n-o vede nimeni. Nu mă oftic că vezi, Doamne, îmi scad popularitatea și dimensiunea coconului de adorație în care mă lăfăi.

D-aia mă scot din sărite dobitocii care mă acuză că mă cred eu mare influenceriță. În primul rând, n-am susținut niciodată c-aș fi și în al doilea rând, la cât de tare NU m-am chinuit eu să nimic legat de blogul ăsta și de identitatea mea online în general, nici n-aș prea avea cum să fiu. Am vreo 2000 de followeri pe contul personal, vreo 7000 pe pagina de artist și niște mii de unici pe aici, o dată la o lună, când mă obosesc să scriu. În ritmul ăsta de inconsecvență și de durere în vârful bocancilor, nu-mi influențez nici pisica să nu mai roadă florile, ședeți blând pe propriile posterioare, băieți.

Nu m-am băgat niciodată să scriu despre subiectul zilei dacă nu m-a pasionat în mod direct și am și scris despre de ce n-o să fac asta niciodată.

Nu am spamat pe nimeni, niciodată, cu mărețiile scrise de mine, nu m-am auto-shareuit prin grupuri și pe pagini, doar-doar o pica ceva.

Nu mă cred divă digitală, deschizătoare de drumuri, șefa-la-nimic.

Așa că puteți să mă sugeți.

„Dar îți pui și poze cu tine sexoasă și vrei să atragi atenția, las’ că știm noi, nu mai fi ipocrită”

Alt căcat pe care nu-l înțeleg. Îți pui poze mișto cu tine, deci clar vrei să pari perfectă ca să te lingă lumea-n anus până dă de China. Fratemeleu, să mor dacă stă treaba așa. Din câte țin eu minte, până și-n albumele alea de hârtie în care se colecționau pozele în format fizic, le puneai doar pe-alea mai reușite, că nu voiai să păstrezi amintiri cu tine transpirat, cu burta pe-afară și cu ceafa de porc atârnându-ți din gură. Nu e niciun cult al personalității aici, e pur simț estetic.

„DAR îți pui și poze cu tine GOALĂ, omg ejnebun, aici clar vrei să atragi atenția, las’ că știm noi, nu mai fi ipocrită”

Vedeți voi, eu am fost model. D-ăla profesionist, de agenție, cu contracte și tot tacâmul. Mai fac și acum treaba asta, freelance, iar una dintre ramurile acestei activități pe care m-am specializat este nudul. Eu mă simt foarte bine nud. Nu mi se pare nimic anormal, nimic dubios, nu mi-e rușine de nimic legat de corpul meu. Am pozat nud, am jucat nud, am pus muzică nud, ba chiar m-am și născut nud!, dacă vă vine să credeți asemenea absurditate! Și dacă voi nu v-ați mai oripila atât la vederea unei chestii absolut naturale și comune, gen un corp gol de femeie, ghici ce? Poate nici n-aș mai atrage atâta atenție, mai știi?

Dacă aș ține musai să șochez, am suficientă imaginație cât să găsesc lucruri mult mai șocante de atât. Ăsta e un rahat căruia voi îi dați valoare, prin pusul mâinii la gură ca țața Floarea când a văzut prima dată girafa.

Nu m-a interesat niciodată să pozez în vreo perfectă. Am poze publice cu mine și profesioniste, și făcute cu telefonul. Și machiată, și nemachiată. Și editată, și needitată. Cam asta sunt.

Nu am scris niciodată ceva ce n-am crezut, de dragul de a stârni vâlvă și de a face lumea să-mi comenteze pentru că, se știe, cu cât un post e mai comentat, cu atât ajunge mai sus în newsfeed și yay!, trafic. Mă fut în el de trafic. Cam asta sunt.

Nu mă interesează nici cât negru sub unghie să par ce nu sunt ca să mă placă lumea. Mă fut în lume. Nu mă interesează să fac bani din blogging, din postări, din publicitățuri. Ah, sigur, dacă iese de-o bere pur și simplu, să fie primit. Dar nu ăsta e scopul. Nu de asta m-am apucat și nu de asta o să termin. Pur și simplu, asta sunt.

Tot ce am făcut în viața asta, am făcut de distracție și de plăcere. Scris, pozat, muzică, Axon, teatru, tot-tot-tot. Când nu m-am mai distrat și nu mi-a mai făcut plăcere, mi-am băgat picioarele. În unele temporar, în altele definitiv, în toate cu pasiune.

Mă îmbrac cum am chef, mă port cum îmi vine. Nu e nimic studiat sau contrafăcut aici.

Sunt curvă, sunt iubită, am gura mare, sunt timidă, am tulburarea borderline și deviație de sept.

În continuare, puteți să mă sugeți.

Asta sunt. 

Pics by Cătălin Fuioagă

Comments

comments

0 comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *