Ce i-aș spune Ivannei de 18 ani

elgrandepic

Poza asta e făcută de prima mea colegă de cămin, în El Grande Comandante, acum mulți, foarte mulți ani. Țin minte că doar ce ne mutaserăm împreună și ne-am hotărât să ieșim la bețivăneală ca să sărbătorim, în mijlocul săptămânii. Știu că a fost super fun, că pe colega mea a sunat-o maică-sa la un momentdat și i-a spus să ne ducem acasă, iar eu am convins-o să-i spună că plecăm, când de fapt am rămas până dimineață și l-am sunat pe prietenul meu de atunci să vină să ne ia de la mama dracului, că nu găseam taxi 😛

Diseară o să pun muzică în Grande pentru prima dată. Uitându-mă la poză, mi-am adus aminte ce copil cretin eram pe vremea aia, câte tărâțe aveam în cap și cum habar n-aveam pe ce lume sunt. Și m-am hotărât să trimit scrisoarea asta în timp – poate o captează cumva Ivanna de 18 ani, dintr-un univers pararel, și știe ce să facă cu ea.

Deci, Ivanna-cea-proaspăt-majoră, uite ce ai de făcut:

Nu te mai stresa! Lasă-te de Jurnalism, că nu-i de tine și îți garantez că n-o să-ți pară rău nicio secundă după snobii ăia infecți care au impresia că răsare soarele din curul lor. Dă la Actorie (o să intri, nu-ți face probleme 😉 ) și o să vezi ce mișto o să fie.

Nu mai aplica la joburi care nu-s pentru tine! Nu ești bună nici de wedding planner, nici de dealer la cazino, nici de operator call-center în spaniolă. Pierzi timpul. Știu că viață greu și că n-ai bani, dar concentrează-te pe ce ai în cap, că nu e rău deloc și o să vezi că o să ajungi unde trebuie.

Te machiezi oribil! Cumpără-ți niște creioane de ochi mai de calitate, dă-o-n mă-sa, nu vezi că arăți ca un panda?! Și vezi că e o treabă care se numește fond de ten – identific-o și folosește-o cu înțelepciune.

Mai ascultă și tu altfel de muzică! Știu că acum nu te duci nici până la baie fără black metal, dar crede-mă pe cuvânt, mai sunt și alte genuri care merită băgate-n seamă. Și nu, asta nu te face nici pițipoancă, nici cocalară. Boi sunt ăia care ți-au băgat asta în cap.

Femeia lui Dumnezeu, nu le știi pe toate! Nici eu nu le știu pe toate și vorb-aia, am niște ani în plus 😛 Nu te mai purta ca și cum s-ar fi reîncarnat spiritul lui Dalai Lama în curul tău. Ai răbdare, ascultă oamenii din jur, filtrează ce-ți spun, citește chestii, dă-ți naibii seama că n-ai dreptate chiar mereu.

Stai calmă, că o să fie bine! Știu că se dă maică-ta de ceasul morții că aoleu, ce-o să faci cu viața ta, dar stai chill, că o să faci bine. O să te desparți de tipul cu care ești acum (nu, n-o să se termine lumea, nu te mai agita), o să mai dai și de dobitoci, o să te dezamăgească o grămadă de lume, o să ai impresia că o să ajungi să lucrezi la McDonalds, o să ai momente în care o să o iei razna. Dar pe bune, până la urmă o să fie bine. Crede-mă, că știu ce zic.

Apropo de tipi. Doamne-doamne, în ce hal ți-aș zgudui lumea dacă ți-aș zice cu cine o să te combini până la urmă! Da, îl cunoști deja. O să treceți prin multe rahaturi până o să vă dați seama că e cazul să fiți împreună, dar și când o să se întâmple, o să fie foarte, foarte mișto 😉

Uită-te în jur. Vezi clubul ăla marfă în care ești? Îți place, nu-i așa? Eh, peste niște ani o să lucrezi acolo. O să ai un afiș pe care o să apară numele tău și o să fii mândră de n-o să-ți mai încapi în piele.

Și o să te uiți la poza asta veche, o să te întrebi cum de ai reușit s-o păstrezi atâta timp, o să-ți aduci aminte ce copil cretin erai, cu tărâțe-n cap și nicio idee despre lumea pe care se află, o să-ți aprinzi o țigară (nu, nu mai fumezi Kent lung, că nu te mai țin plămânii) și o să scrii:

„Băi, diseară sunt în El Grande Comandante. Sunt blondă cu părul lung și o să fiu la pupitru. Accept shoturi gratis. Fumez ca un furnal, dar doar pe terasa interioară, că în club nu e voie. Beau gin tonic și dansez mult. Ne vedem la 21:00!” 

 

Comments

comments

1 comentarii

  • XYZ says:

    Awww! Cat de dulce Ivanna de 18 ani.

  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *