Cultura alcoolului

Apare pe nesimțite, de când ești mic. La fiecare masă în familie se bea un păhărel de tărie la aperitiv și niște bere sau vin în timpul felurilor principale. La un moment dat, vrei și tu să guști. Ți se dă voie să bagi degetul în paharul unui adult. Te strâmbi. Ți-a ajuns.

Mai apoi, începi să-i observi efectele cu ochiul liber. Bunicul parcă râde mai mult sau, dimpotrivă, se ceartă cu bunica. Auzi șușotindu-se pe la colțuri că tata iar s-a îmbătat. Nu înțelegi. Ce are în el paharul ăla, ce li se întâmplă tuturor?

Ușor-ușor ți se dă voie să lipăi spuma de la bere. Ia și el puțin, poftește, e copil. Când adulții nu sunt atenți, însă, începi să depășești gulerul pufos cu doi trei centimetri. E amară, dar e bună.

Auzi pe scara blocului că vecinul de vizavi iar e beat și îi aplică o corecție cu pumni și picioare vecinei. E rău de băutură. Auzi la știri cum oameni beți își pierd viețile în accidente auto sau în scandaluri prin cârciumi. În jurul tău se desfac în continuare șampanii la Revelioane, sticle de vin la înmormântări, se aduce vișinată de la țară, se descântă țuica înainte să se bea, se aruncă cu berile la meci. Tata e beat că a pierdut Steaua, mama e beată că a murit bunicul. Bunica sărbătorește ambele evenimente turnându-și pe șest coniac în ceașca de cafea – oricum nu-i plăcuse niciodată fotbalul, iar bunicul a bătut-o toată viața. La băutură.

Ajungi la liceu. Îți faci prima ta gașcă adevărată. Deja nu mai ești un copil. Tragi primele fumuri de țigară, tușești, scuipi, te înverzești. Te forțezi să mai încerci o dată, și-nc-o dată. Țigara arată atât de bine între unghiile tehnice ale colegei tale de clasă, iar băieții care fumează șmecherește sprijiniți de gard sunt cu mult mai mișto. Te duci la prima petrecere, la cineva acasă, cât sunt părinții plecați din oraș. Vă luați cât alcool vă permite alocația, și-așa nu vă verifică nimeni buletinele la magazin. Ar da nea Gheorghe de la colț faliment fără copiii care vor să-și borască mațele ca să arate cât sunt de tari.

Te trezești pe-un colț de canapea, cu capul vâjâind și hainele pline de vomă și scrum. Te-ai sărutat cu cineva azi noapte sau doar ai visat? Când ai adormit? Ce s-a întâmplat? Cum dracului te duci la mă-ta în halul ăsta?

Te duci la și mai multe petreceri, baluri, majorate. De la liceu, nu mai chiulești la o cafea, te duci la o bere. Unde bem în weekend? Hai, ne combinăm la o Stali? Vamă de 1 mai? Băgăm un shot? Nu te mai îngrijorezi de cum te duci la mă-ta, pentru simplul motiv că nici nu mai știi cum ai ajuns. Te-au cărat alții pe brațe până la ușă, au sunat și au fugit.

Pleci la facultate. Rockerii beau de sparg, rapperii beau și fumează iarbă, pițipoancele se fac muci în club și se clatină pe tocuri la răsărit. Alternativii și-o ard unde e berea mai ieftină. Houserii bagă pillsuri și cox stinse cu vodcă. După sesiune, bei ca să sărbătorești dacă ai trecut sau bei de supărare că ai picat. De Crăciun, te întorci acasă. Ți se pune și ție un pahar în față, ești major. Se bea.

Te obișnuiești să ieși în weekenduri. Viața de noapte te fascinează. Îți faci cunoștințe prin baruri, primești alcool moca. Te încânți, ești de-al casei. Ești cineva. Te îmbeți fără să-ți dai seama. Dacă nu te doare capul duminică dimineață, ești plictisitor. Ai prima ciocnire cu Dumnezeul Bețivilor prima dată când cazi pe jos și nu-ți spargi nimic, nici măcar sticla pe care ai adus-o după tine din Centru. Îi mulțumești și închini un pahar în cinstea lui.

Tot facebookul tău e plin de oameni la băut, de meme-uri care-ți spun că dacă erai în căutarea unui semn ca să bei astăzi, l-ai găsit și dacă nu-ți mai aduci aminte ce-ai făcut aseară, înseamnă că n-ai făcut nimic. Oh, dar ai făcut… Te-ai luat la harță cu un prieten și ai încercat să-l strângi de gât. Ai început să te dezbraci în mijlocul drumului. Ți s-a pus pata pe un străin și ai sărit la bătaie din nimic. Ai vrut să dansezi pe bar și ai căzut cu barul. Te-ai prăvălit pe jos cu tot cu bancă. Lasă, asta e, dacă n-ai căzut cu banca n-ai fost la Pirați. E ok, toți mai facem de-astea, noi să fim sănătoși.

E ok.

E ok.

E ok?

Te părăsește prima ta mare dragoste, deci bei până pici. Ai luat carnetul, dai de băut. E ziua ta, cum s-o sărbătorești altfel, dacă nu făcându-te muci? Bei cot la cot cu tac-tu la meci, te-așezi la două sticle de vin cu mă-ta și încerci să bei tu mai mult, ca să nu se îmbete ea. Paradoxal, de ea ți-e silă s-o vezi în halul ăla. Tu ești ok.

Ești ok până nu mai ești ok. Până te prinzi că nu prea mai ești același dacă ești treaz. Că n-ai chef să vorbești cu oamenii, n-ai același debit verbal și nici nu ești la fel de amuzant fără o bere-două. În primul weekend în care n-ai cu cine să ieși la băut te ia panica. Totul a devenit o rutină pe ceas. Ieși vineri seara, te pui în cap, dormi sâmbătă cât apuci, te dregi, o iei de la capăt, duminica e zi de reveneală, luni ești ca nou. Te mândrești cu faptul că ai citit cartea aia în care a zis Bukowski că dacă s-a întâmplat un lucru bun, bei de fericire, dacă s-a întâmplat un lucru rău, bei de supărare, iar dacă nu s-a întâmplat nimic, bei ca să se întâmple ceva. Parcă așa era. Iar tu vrei să se întâmple lucruri, the night is young and so are we, pisi, shot? Shot!

Clasifici tipurile de alcool după efectele pe care le au asupra ta. Știi că vinul îți dă în cap grav, tequila e ok în combinație cu bere, vodca-energy te face rachetă și de la rom ajungi să vorbești singur. Îți planifici zilele și activitățile în funcție de cum bei. Nicio șansă să ne vedem sâmbătă dimineață, clar o să fiu mahmur.

Nu te oprești nici când cazi a doua oară pe jos, iar Dumnezeul Bețivilor probabil era ocupat cu alt client, fiindcă îți rupi dinții din față. Nici când afli că aseară te-ai pișat pe canapea. Nici când adormi încuiat în baia vreunei crâșme și trebuie să smulgă ușa din balamale ca să te scoată târâș de acolo. Nici când te trezești în spital, cu capul spart, fără nicio idee legată de ce s-a întâmplat sau cum ai ajuns acolo.

Te tot păcălești că e bine. Nimeni din jurul tău nu se supără când faci căcaturi, doar și ei le fac. Vă iertați și vă acoperiți reciproc. Asta face toată lumea. Vă reasigurați că nu-i bai, că li se întâmplă tuturor, îți găsești justificarea în ochii lor și ei în ai tăi. Ai tu grijă de mine diseară? Că mă fac lemn. 

Trăim într-o cultură în care suntem învățați de mici că e social acceptat să te îmbeți și râdem când îl auzim pe vecinul beat cum o bate pe vecina. Orice petrecere are un prieten care se face de râs. Orice nuntă are un unchi care face striptease în mijlocul ringului, cu nasul roșu. Orice gen muzical are sute de piese care îndeamnă la băut și preaslăvesc puterile magice ale alcoolului. Facem cinste și ne cinstim toată viața, așa au făcut și-ai noștri, așa au făcut și-ai lor. Ne căutăm confirmări unul în altul ca să ne cultivăm viciul. Adormim în cârciumi și ne desenăm unii pe alții cu markerul. Ha, ha, ce amuzant, iar s-a făcut ăsta căcat. Ne îndemnăm reciproc și ne supărăm când cineva vrea să rupă cercul. Ne trântim cu forța alcool în față, cum, nu bei cu mine?!

Oriunde altundeva, primele semnele ale alcoolismului se plasează cam la sfertul carierei noastre de băutori. Dar la noi e altceva. Așa-i la noi. Nu ne speriem nici când simțim arsura aia de nevoie în gât, nici când nu ne mai putem opri după prima gură de alcool. S-a deschis supapa. E normal. E ok.

E ok?

 

Sursa foto

Comments

comments

0 comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *