Cum să enervezi un bibliotecar în zece pași simpli

Printr-un concurs de împrejurări specific mie și vieții mele complet instabile, am ajuns să lucrez ca bibliotecară pentru o lună, pe Plaja de Carte. Pentru cine și-a trăit tinerețile departe de Vamă, că acolo-s seringi pe jos și boschetari care îți fură colțul de shaormă din mână când nu ești atent, Plaja de Carte e ultimul loc din Vama Veche unde mai adie un pic de libertate neprefăcută. Lași Arca în spate și te lovesc muzica clasică, jazzul și bluesul atât de direct în suflet, că aproape-ți curăță tot Kiss FM-ul rămas pe creier. Ai undă verde la nud, mai joci un șah, mai bei un vin la prețuri normale, te mai joci cu o pisică sau un cățel… Iar dacă ți-ai terminat cumva lectura adusă de-acasă, vizavi de terasă ai o bibliotecă, de unde poți împrumuta liniștit și fără niciun cost orice carte îți dorești, cu condiția s-o returnezi în trei zile. Cool, huh?

Ei bine, din păcate, oricât de idilic ar suna peisajul ăsta și oricât mi-aș fi imaginat eu, în momentul în care am acceptat „jobul”, că o să stau ca o sirenă la mal, să citesc relaxată și să le fac recomandări pe bază de preferințe și semn zodiacal oamenilor minunați care-mi trec pragul…să zicem doar că m-am înșelat. Parțial. Pentru că și-ntr-o bibliotecă, cu atât mai mult una neconvențională, ai parte de idioți. Mulți idioți. Care te vor scoate din sărite sistematic, de parcă acest ghid le-ar fi Biblie.

1. Consideră că bibliotecarul este și bona desemnată să supravegheze ființele aflate sub îngrijirea ta. Dacă tot stă acolo degeaba…

– Sărumâna! O las și eu pe asta mică juma’ de oră aici la dumneavoastră, am niște treabă. Stați liniștită, nu face murdar. Numa’ să stea cineva cu ea.

Unde „asta mică” putea fi un pekinez, un caniș, un rottweiler sau chiar propriul copil. Am auzit fraza asta de atâtea ori, că la un moment dat am încetat să mă mai minunez și chiar așteptam cu nerăbdare să văd cam ce-ar fi dorit distinsul aparținător să-mi lase pe cap. Poate o tarantulă? Un crocodil pitic? Pe soacră-sa?

Desigur, tot ei se supărau când aflau că răspunsul este un categoric NU.

 

2. Regulile scrise cu litere mari pe toți pereții sunt pentru fraieri. 

– Cum adică nu încărcați telefoane? Nici pentru mine? Măcar jumătate de oră?! Haideți, domnișoară… Ce fel de reguli sunt astea?! Ei, și dacă scrie pe perete, ce?

Desigur, tot ei se supărau când aflau că răspunsul este un categoric NU.

3. Dacă te afli în proximitatea unui loc unde e permis să faci plajă nud, consideră că e permis și să te freci cu genitalele de pereții oricărei încăperi din împrejurimi. 

– Cum adică să mă duc să mă îmbrac? Păi ce, domnișoară, că sunt doi metri! Ce, dacă stau pe marginea ailaltă a drumului nu mă vedeți tot dezbrăcat? Haideți, să nu mă mai duc până la prosop, chiar nu pot să iau o carte repede?

Desigur, tot ei se supărau când aflau că răspunsul este un categoric NU.

4. Ia ca un afront personal faptul că se pot împrumuta cărți doar de către clienții plajei.

Chiar dacă bibliotecarul îți explică răbdător că e normal ca un serviciu gratuit să fie accesibil doar celor care înțeleg că acest serviciu poate supraviețui numai dacă beneficiarii săi contribuie cumpărându-și măcar un produs de la barul aflat sub aceeași umbrelă.

– Da’ de ce? Că mie nu-mi place aicea, nu vreau să stau, iau cartea și mă duc în partea ailaltă, am și copiii acolo, nu pot să-i aduc să vadă oameni dezbrăcați. Nici dacă o aduc într-o oră nu pot?

Desigur, tot ei se supărau când aflau că răspunsul este un categoric NU. (Și ce naiba de carte e aia care se citește într-o oră?!)

5. Ia douăzeci de cărți a câte minim 500 de file fiecare, pe care probabil dorești să ți le faci cort ca să nu te bată soarele-n cap, dat fiind faptul că termenul de returnare este de TREI. ZILE. 

Desigur, tot ei se supărau când aflau că răspunsul este un categoric NU.

6. Lasă cărțile azvârlite pe plajă, în nisip și umezeală, folosește-le ca suport pentru sticla de bere, trage-ți-le prin fund ca să te cureți de alge. Apoi supără-te când bibliotecarul sau un alt membru al staffului ți le ia înapoi. 

– Ei, mare brânză, las’ că nu se strică de la atât. Haide, dom’ne, c-o pun pe prosop, cum să nu pot s-o mai țin? Abia am luat-o!

Desigur, tot ei se supărau când aflau că răspunsul este un categoric NU.

7. Ia ca un afront personal faptul că o bibliotecă micuță, privată și sezonieră nu are cartea pe care ai publicat-o tu la editura „Zeama Bărăganului” și supără-te că bibliotecarul nu a auzit de tine. 

Pentru că, desigur, vii într-un asemenea loc doar ca să-ți împrumuți propriile cărți.

– Uitați, am o copie la mine, doar 30 de lei costă, nu vreți s-o achiziționați? Vă garantez că o să fie bătaie pe ea!

Desigur, tot ei se supărau când aflau că răspunsul este un categoric NU.

8. Consideră că dacă animalul bibliotecii își vede liniștit de treabă, e de datoria ta să vii să-l stresezi, cu tot cu liota de copii după tine.

Când ți se spune să lași sărmanul patruped în pace, rămâi imun la argumente de genul „Ca dumneavoastră mai sunt încă 50!”, „Doarme, vă rog să-l lăsați!”, „Dacă fii-tu mai trage o SINGURĂ dată biata pisică de coadă, jur că-l trag și eu pe el de picior până i-l smulg și pe urmă te bat pe tine cu el în cap, că n-ai fost în stare să-l înveți să respecte alte ființe!”.

– Cum să nu lăsați copiii să se joace? Sunt doar copii!

Desigur, tot ei se supărau când aflau că răspunsul este un categoric NU.

9. Vino fix cu două minute înainte ca bibliotecarul să închidă, deși programul este afișat pe ușă, și freacă rafturile încă jumătate de oră, de parcă ți-ai alege documentația pentru teza de doctorat. 

Când ți se atrage atenția politicos să te grăbești, îmbufnează-te. Vociferează.

– Ce fel de program e ăsta? Păi abia acum vine lumea de la masă și vrea să citească! Chiar nu mai stați? Că voia să vină și soțul să-și ia ceva…

Desigur, tot ei se supărau când aflau că răspunsul este un categoric NU.

10. Și nu în ultimul rând, nu uita că bibliotecarul e de vină pentru toate neajunsurile tale. 

Că în bibliotecă nu există „Istoria literaturii române”, pe motiv că n-ar veni nici dracu să citească așa ceva în vacanță. Că nu sunt mai multe cărți pentru copii, sau mai puține romane de dragoste. Că a împrumutat fix cartea pe care a uitat să citească în globul de cristal că ți-o doreai tu. Că nu schimbă muzica. Și, mai ales, că se numește bibliotecă, nu librărie, tocmai fiindcă nu se pot cumpăra cărțile, se pot doar împrumuta. Nu, nu se pot lua de tot nici dacă îmi aduceți altceva la schimb. Nu, nici dacă îmi lăsați un organ vital.

Simplu, direct, definitiv și, mai ales, categoric:

NU!

Sursa foto

Comments

comments

0 comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *