De amarul artei. Mai are cineva nevoie de artiști?

Cred că cea mai des întâlnită frază pe care o aude un artist de-a lungul carierei sale, pe lângă „de ce nu te apuci și tu de ceva serios?”, e „nu avem bani pentru asta”. Chit că e vorba de spațiu de repetiții, decoruri, costume, chirie pentru studio, materiale de calitate. Crudul adevăr e că, pentru artiști, nu există niciodată bani.

Poate că, așa cum încerca să mă lămurească de curând o prietenă PR, ne alegem targetul greșit. Consumatorul de artă dispus să investească (în gândul meu, snobul care-și cumpără cărți după culoarea coperților, să se asorteze cu lavabila) nu e interesat de avangardă sau de interpretare. Dă-i omului un portret sau natură moartă în ulei, joacă-i un Caragiale sau cântă-i scremut un „Carmen”. Omul cu bani n-o să-ți vină niciodată în beci să-ți admire arta. El vrea galerii pretențioase, săli de teatru cu scaune capitonate și concert din muzică de Bach. N-ai cum să-l îndupleci. În viziunea lui, dacă îi tai artei prețiozitatea ipocrită, devine brusc mai puțin artă.

Astfel, artistul român (cel autentic, nu simulacrul arogant convins că Universul răsare din propriu-i cur) e nevoit să improvizeze, să cârpească, să se împrumute de recuzită de pe la prieteni și să spele vase într-un bar, ca să-l lase să repete când e închis. Dacă e artist plastic, trebuie să învețe să facă și body painting, că de pe la petrecerile de copii mai iese un ban. Dacă e actor, se poate apuca de stand-up comedy sau făcut pe clovnul pe la nunți/botezuri/cununii. Dacă e muzician, ar face bine să învețe coveruri până îi stau în gât, poate-poate are vreo șansă să-și strecoare vreo piesă proprie prin program și s-o și audă careva. Pentru că, știm cu toții, dacă nu ești „nume cunoscut” nu-i pasă nimănui de tine, dar în același timp nimeni nu-ți dă o șansă să te cunoască.

Sunt actriță și am lucrat în teatru independent încă dinainte să termin facultatea. Am prieteni pictori, muzicieni, fotografi. Mai multe lipituri cu scotch și adus de-acasă ca în meseriile astea nu cred că există nicăieri altundeva. Iar asta doar pentru realizarea „produsului” artistic. Pentru vânzarea lui, îți trebuie promovare, resurse, timp de stat cu flyere în frig, timp de tras oamenii de mânecă, timp de explicat că oamenii au nevoie de ce faci tu, că ce faci tu se cumpără la prețul a două pachete de țigări, a două cocktailuri în Centru Vechi, ceea ce pentru ei nu-i o avere, dar pentru tine, artist de voie (și de nevoie, că așa te-a făcut mama ta), înseamnă facturi plătite și mai multe resurse pentru a face în continuare artă.

Cristian Bajora, mentorul meu și omul fără de care n-aș fi fost niciodată ceea ce sunt, mi-a spus odată că e atât de greu pentru că ceea ce vindem noi nu poate fi ținut în mână. Și e perfect adevărat, dar mă întristează. Pentru că mi-aș dori ca oamenii să înțeleagă că ei înșiși nu sunt făcuți din lucruri care se pot ține în mână. Că sunt făcuți din gânduri, emoții, stări, râsete, lacrimi, experiențe, trăiri, idei. Și că noi le vindem bucăți din noi, care devin apoi bucăți din ei. Că avem nevoie unii de alții.

Joi, pe 9 februarie, Alexandra Crisbășan aduce expoziția de fotografie „Nightlight” în El Dictador, iar eu am pregătit un set special, de câteva ore, pentru toți cei care nu doar aud muzică, ci o și ascultă. Puteți da join evenimentului aici.

Nu cerem intrare, pentru că știm că ar fi o impertinență din partea noastră. Ba chiar oferim lucruri în plus – câte un cocktail „El Dictador” gratuit la orice fotografie cumpărată. Fotografiile au prețul de 10 lei.

„Nightlight” e despre nopțile de vară și de Vamă. Despre libertate, pasiune, vibrație, apoi liniște.

„Nightlight” e o bucată din Alexandra, un om care mi-a aterizat în cale atunci când mă așteptam cel mai puțin, dar când aveam nevoie cel mai mult. Unul dintre puținii oameni care m-a văzut dincolo de bronz și blond. Unul dintre puținii artiști care mai pot să fie sinceri.

Ne vedem joi.

Artwork by Alexandra Crisbășan

Comments

comments

0 comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *