Despre cât de tare e să fii model

Nu cred să fi cunoscut vreo gagică care să nu recunoască, măcar așa, de amuzament, că la un momentdat și-a dorit să fie model. Nu contează dacă momentul ăla a avut loc prin clasele primare sau în adolescență, dacă a aplicat pe undeva sau nu sau dacă a avut vreo tangență cu domeniul ăsta. Cert e că, în afară de actorie și muzică, modellingul e cea mai bună reprezentare a acelui american dream spre care tânjim, în secret, cu toții.

Eu am ajuns model pur accidental. Țin minte că eram rasă în cap, aveam vreo 45 de kile udă și prietenii îmi ziceau „cocostârc cu urechi”. Eram plină de pierce-uri (acum au supraviețuit doar câteva) și doar ce îmi terminasem al treilea tatuaj (care, de atunci și până acum, a suferit multe modificări).

Prima chestie pe care am aflat-o a fost că lucrurile stau întotdeauna cum vor ceilalți, niciodată cum vrei tu. Treaba ta e să ai grijă să arăți bine – ceea ce înseamnă : fără cearcăne, fără celulită, fără vreun gram în plus, fără pungi sub ochi, dantură imaculată etc., să fii punctuală – e chestie de câteva minute, nu stă nimeni după fundul tău și, dacă ai întârziat la job, ai toate șansele să găsești altă fată în locul tău, să știi să-ți subliniezi avantajele – fiecare om are anumite unghiuri favorabile, pe-astea trebuie să ți le cunoști ca pe Tatăl Nostru – și să faci cât mai puține fițe posibil. Nu-ți convine, ești out, sunt o grămadă de tipe care abia așteaptă să-ți ia outfitul 😛

Părțile mișto le știe toată lumea : super-avantaje financiare, expunere, profesionalism, plus că, ce fată nu și-ar dori să fie pupată-n fund de make-up artists și hair-stylists toată ziua, să poarte cele mai mișto țoale, pe care, uneori, să le mai ia și acasă și să fie considerată etalon de frumusețe și bun gust ?!

Părțile nașpa… Păi să vedem :

  • treaba cu „niciun gram în plus” e pe bune. Adică niciun gram. Paști pătrunjel și salată verde până ți se apleacă. Bagi apă plată și transpiri la sală. Ți s-a făcut poftă de o felie de pizza, ghinion, n-ai voie. Nu există „lasă, dom`ne, nu se pune”. Ba se pune. Absolut tot.
  • sculare cântată ca la armată în zilele cu shoot. Majoritatea shoot-urilor încep la niște ore absolut imposibile, pentru că durează până când modelul e gata (dacă sunt mai multe modele, cu atât mai nasol), până sunt aranjate luminile, decorul, până intră fotograful în pasa lui creativă (o să râdeți, am pățit și de-astea). Poveștile cu petrecutul până în zori, somn două ore și după aia țop la shoot sunt de adormit copiii, în primul rând pentru că nimeni nu vrea să lucreze cu un model șifonat și amărât, apoi, pentru că orice shoot, oricât de simplu ar fi el, e destul de solicitant și nu ai cum să reziști dacă doar ce te-ai prăvălit afară din club.
  • concurența e acerbă și continuă. Ceea ce înseamnă stres. Că întotdeauna o să fie o gagică mai tânără cu o lună, mai slabă cu un gram și mai înaltă cu un centimetru, chestie care te complexează din toate punctele de vedere, mai ales, dacă ești o fire vanitoasă (de fapt, și dacă nu ești, o să cam ajungi să fii :P), din punct de vedere personal. Și având în vedere că în meseria asta, dacă te-ai lansat la 15 ani, ieși la pensie la 25…ce să zic…trebuie nervi tari !
  • faci ce se cere de la tine, când se cere, fără comentarii. Se trage pe stânci și tu ai fobie  de înălțime, neeeext ! Se trage pe stabilopozi și ți-e frică să nu aluneci, că nu știi să înoți, neeeext ! Ai obosit stând în aceeași poziție incomodă și vrei o pauză să te dezmorțești, neeeeeext ! Mai rău : e gelos iubitul că pozezi cu male-models sau că ai outfitul puțin prea transparent sau decolteul prea adânc ? Neeeeeeeeext !!!
  • asta e mai mult o reflecție personală, decât o regulă. Cunosc multe modele frumoase, talentate, carismatice, a căror carieră, deși ar fi putut fi impresionantă, a luat o turnură greșită. Ori s-au încântat aiurea de promisiunile unei expuneri mai mari și au ajuns să facă lucruri de prost-gust ori, mai rău, disperate fiind să-și păstreze silueta sau nemaiputând să reziste presiunii (pentru că, așa cum ziceam, e un job care presupune un grad mare de stres) și-au găsit sfârșitul în clinici de reabilitare. Trist.

Așadar, ca în orice alt job, există părți bune și părți proaste. În ton cu articolul, vă las cu câteva cadre (în exclusivitate, hehe) de la colaborarea cu BlogINK.ro, de la care am mai tot postat pe facebook zilele astea și care mi-a făcut mare plăcere 😉

Make-up by Anne-Marie Popescu. Hairstyle by Valentin Dragomir. Photos by Dragoș Stăvăroiu.

Comments

comments

0 comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *