Dvergența insurgenței sau cum n-ar trebui scenariștii să se mai uite la filme

Recunosc cu mâna pe inimă că m-am ferit de Divergent cât am putut. În primul rând, din motivul subiectiv (și jalnic) al urii mele nesecate față de Shailene Woodley. Apoi, pentru că am înțeles că are priză la adolescenți și, să fim serioși, câte rahaturi de tip „Tu ești aleasa” și „Nu acum, vreau să mai aștept” poate să suporte o fată?! 

divergenta-insurgentei-1

Ei bine, după ce am văzut trailerul Insurgent înaintea FIECĂRUI film la care am fost până acum la cinema, am zis să nu ratez totuși și bomba asta, dat fiind faptul că la 50 Shades of Grey s-a chinuit deja colega Clarice.

Divergent e un film mediocru spre prost. Copie fidelă după Hunger Games, cu mica diferență că Shailene e mult mai nasoală decât Jennifer Lawrence și Josh Hutcherson e un țăran castrat pe lângă Theo James. În rest, același univers distopic, goana după putere, nițică telenovelă și dramă pe alocuri și o Kate Winslet extrem de grasă în rolul negativ. Ca să înțelegi la ce să te aștepți, pe scurt: acțiunea se petrece în Chicago-ul din viitor, unde întreaga populație a fost împărțită în cinci facțiuni, în funcție de personalitate și abilități. În urma testului care stabilește tipul de personalitate al fiecăruia, Tris, o duduie născută în facțiunea celor altruiști, află că e divergentă (= are caracteristicile mai multor facțiuni, nu doar ale uneia). Premiza e stupidă, nu înțeleg de unde și până unde un om al viitorului n-ar trebui să aibă mai multe trăsături de caracter, dar ÎN FINE. 

Să fii divergent aparent e nasol. Duduia se alătură facțiunii celor curajoși, încearcă să-i păcălească pe ăștia că nu e divergentă, îi iese, i se pune pata pe Făt-Frumos-și-tatuat, ăsta o ajută, n-am înțeles încă dacă era și el sau nu divergent, dar ÎN FINE. La un momentdat se prind, facțiunea ălora inteligenți încerca să preia puterea și să-i mierlească pe divergenți, părinții lui Tris crapă încercând să o salveze, ăia doi rămân împreună chiar dacă nu și-o trag și totul e bine când se termină cu bine. Dacă n-ar mai fi și un oraș întreg de scos din ghearele tipilor răi, desigur.

În mod evident, despre asta e Insurgent. Cum ăștia încearcă să convingă pe toată lumea că ei sunt de treabă și ăia-s nașpa. Filmul începe cu Tris care se tunde scurt, lucru care ar putea fi interpretat ca o metaforă legată de mă-sa care-i moartă. Dacă n-am ști mai bine că, de fapt, îi e dor de freza hidoasă din The Fault in Our Stars. Tipa și gagică-su se tot plimbă dintr-o parte-n alta ca să caute aliați și, totodată, să fugă de ăia care vor să le rupă capetele. Trebuie menționat că avem de-a face (Doamne, a câta oară?!) cu nemuritorul clișeu al celor 100 de războinici fioroși care trag în același timp spre o țintă clară și o ratează, în timp ce un singur om rașchetează la ei ca la liga de bowling. Cum să nu iubești Hollywood-ul? 

divergenta-insurgentei-2

Încă puțină cafteală din care ăștia doi scapă ca prin urechile acului, nițică telenovelă, bocete și zbierete. Ideea e că reușesc într-un final să convingă ceva lume că ei sunt băieții buni și fix înainte de regrupare, martira Tris i se predă lui Kate Winslet ca să facă experimente pe ea, în încercarea de a deschide nush-ce cutie care conține adevărul legat de divergenți. Fac o pauză aici, pentru că nu pot să ratez ocazia de a face mișto de fătuca asta care se ia la omor cu juma de națiune, sare din trenuri și de pe clădiri fără să clipească, dar se cutremură în spasme de fiecare dată când cineva îi face o injecție. 

divergenta-insurgentei-3

Bla-bla-uri multe și câteva efecte speciale chiar faine, Făt-Frumos o salvează în timp ce spre el vin niște gloanțe care normal că nu-l ating, adevărul din cutie era că divergenții îs băieți faini și viitorul umanității și toată lumea află că mai există și alți oameni în spatele zidului care înconjoară orașul și se duc să-i caute. End of story. A, și ăștia doi și-o trag în sfârșit, dar fiind film cu priză la adolescenți normal că nu s-a înduplecat nimeni să ne arate și nouă cum o fac divergenții. Oare se rupe patul, ca la Edward, vampirul cel teribil?

Filmele astea sunt o combinație între Hunger Games cu metoda de selecție a jobenului din Harry Potter, zidul din Game of Thrones și alesul din The Matrix. Cu alte cuvinte, aceeași shaorma cu altă pălărie. Fix motivul pentru care urlu eu sus și tare că scenariștii n-ar trebui să aiba voie să vadă filme mai noi decât primul Terminator. Dacă ai sub 20 de ani și ți-e jenă să recunoști că ți-a plăcut Mortal Instruments, e perfect pentru tine. Dacă nu, verdictul meu e să nu-ți pierzi timpul. Rulează și Cenușăreasa zilele astea.

Comments

comments

0 comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *