Dragă 1977,

Azi te-am așteptat tremurând ca un căcat în ploaie, după ce ai zis că vii în 3 minute. N-ai venit nici în 5, nici în 10, nici în 12. Cum erai singurul pe care-l găsisem, chiar m-am gândit: „Băi, ce de treabă e 1977! Cum a văzut el că dau comandă de o juma de oră și s-a gândit să-și facă milă și să vină el să mă ia! Avem nevoie de mai mulți 1977 în țara asta!”. Dar tu, 1977, te-ai dovedit a fi un jegos mai mare decât colegii tăi care nu iau comenzi când plouă, pentru că vor ei să știe unde merge clientul, că e cererea mare și nu cumva să ia cu doi lei mai puțin.
taxi-cab-driver-from-hell-1280x800
 
Te-ai dovedit a fi un jegos mai mare chiar și decât colegele tale de la dispecerat, care îmi zic la telefon că îmi caută mașină, după care sunt atât de proaste că nici nu mă pun pe hold și aud cum vorbesc despre manichiură și telenovele între ele, după care îmi zic că nu mi-au găsit nimic și să revin.
 
Din cauza ta, 1977, a trebuit să iau teleguța aia infectă pe nume tramvai, și în drum spre ea m-au stropit două mașini, din cap până-n picioare. La prima mașină, punga de hârtie în care se afla prima mea masă pe ziua de azi, a rezistat. La a doua, însă, punga s-a udat suficient cât să se rupă și să pice în băltoaca de sub picioarele mele. Așa că a trebuit să-mi culeg ce mi-a mai rămas întreg din mâncare din noroiul de pe jos și s-o car în brațe până la teleguță. Drept urmare, și hainele mele sunt acum pline de noroi. Mulțumesc, 1977.
 
Când am ajuns la rata aia putrezită căreia i se mai spune și tramvai, am așteptat 15 minute în ploaie să ajungă și m-am urcat în ăla care credeam eu că e bun și mă va duce aproape de casă. Dar să vezi, stupoare! Mi-am dat seama că jumătatea aia de trotinetă ruginită a.k.a. tramvai și-a schimbat traseul de acum juma de secol, de când n-am mai folosit-o eu, așa că am ajuns în penis cu satelitul. A trebuit să cobor și să bâjbâi prin ploaie, într-o zonă necunoscută mie, după o altă căruță de Frecăței pe post de tramvai, ca să ajung și eu în viața asta acasă. Nu ai uitat de mâncarea plină de noroi din brațele mele, nu-i așa, 1977?
 
Când într-un final am găsit melcul ăla octogenar de tramvai corect, la a doua stație m-a prins controlul. Evident că nu aveam bilet, 1977, nu fi fraier, că în general apelez la țărani din ăștia care iau comanda și pe urmă nu mai apar la ea! Și evident că la Sfânta Vineri, de unde luasem primul dric uitat de Dumnezeu, pe nume tramvai, nu există casă de bilete, doar suntem în buricul Bucureștiului, ce mama dracului să caute acolo ceva atât de inutil ca o casă de bilete?!
 
Așa că am informat-o pe doamna controlor că am avut o zi proastă și că dacă mă dă jos, voi lua teleguța Iadului înapoi spre centru, tot fără bilet, că n-am de unde să iau, după care mă voi arunca în Dâmbovița, cu tot cu mâncarea mea plină de noroi, dar și cu tine de gât, 1977! Curioasă, m-a întrebat cine este 1977. I-am spus că e un taximetrist ordinar de la Speed care m-a lăsat să aștept o viață după el în centru, până când n-am mai avut timp să caut altul, așa că a trebuit să apelez la mult stimatele și prea eficientele servicii RATB. Nu știu dacă a fost faptul că zbieram și rânjeam maniacal în același timp sau faptul că eram udă din cap până-n picioare și strângeam pachețelul meu noroios la piept ca pe moaștele lui Iisus, cert e că a părut ușor speriată și m-a lăsat în pace. Uite, mai există și oameni de treabă pe lumea asta, nu ca tine, 1977! Bine, am auzit niște șoapte de genul „Săraca, așa tânără și dusă cu sorcova…”, dar e posibil să le fi confundat cu vocile din capul meu. Mi se întâmplă tot timpul.
 
Ca să nu te plictisesc, 1977, pentru că sunt sigură că ești ocupat să iei alte comenzi la care să nu apari, am ajuns într-un final acasă, unde mă grăbeam să ajung ca să-mi plătesc întreținerea, pentru care primisem deja două somații. Iar vaca de la administrație, probabil rudă cu tine, are program de gravide, într-o singură zi a săptămânii și la niște ore la care eu, de obicei, muncesc. M-am întâlnit cu ea pe casa scării și m-a anunțat senină că a închis deja biroul, să revin săptămâna viitoare și că să nu mă mir dacă-mi taie apa între timp, că doar e vina mea că nu ajung la programul ei de o oră pe săptămână.
 
Prin urmare, dragă 1977, sper să mori. Sper să ai o mie de comenzi la care să te duci și să nu-ți vină clientul, iar când în sfârșit o să vină unul, să nu-ți lase nici ăla șpagă. Să nu-ți plătești nici tu întreținerea și să rămâi fără apă, 1977! Să mori jegos, tăvălit în balta aia de noroi în care mi-a picat mie azi mâncarea, 1977!
 
Și de fiecare dată când o să fiu nervoasă pe cineva și n-o să pot să-l înjur, o să te înjur pe tine, 1977!
 
Și de fiecare dată când o să mă cert cu iubitul, o să fac comandă la Speed, o să te cer special pe tine, 1977, după care o să te pun să mă duci până la Ploiești și o să-ți povestesc tot drumul problemele mele emoționale, în timp ce o să-mi suflu mucii pe tapiseria ta! Și n-o să-ți plătesc nici cursa!
 
Și când o să mor, ultimele mele cuvinte vor fi „Unu. Nouă. Șapte. Șapte”. Și n-o să înțeleagă nimeni ce-am zis, pentru că o să fiu jumate pietrificată de frig, pentru că o să rămân fără căldură din cauza ta, 1977!
 
Nu am sperat niciodată în viața mea ca un text de-al meu să fie shareuit masiv cum sper acum. Că poate ajunge și la tine. Și, poate, atunci când o să vezi o femeie murdară alergând cu o macetă după tine pe stradă, nu o să pari suprins.
 
Cu drag,
 
Un client trist
Sursa foto

Comments

comments

2 comentarii

  • The Wolfman says:

    lol, s-ar putea sa ai neplacuta surpriza ca, in ciuda share-ului, sa nu isi atinga tinta, pentru ca probabil 1977 nu stie sa citeasca…

  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *