Epopeea vaselor nespălate numită relație

Eu și gagică-miu am reușit să nu mai vorbim de vreo 16 ore, din pricina unei tigăi care era pusă la spălat, deși eu credeam că nu e. Poveste lungă. Ce dracului de poveste lungă poate să fie în jurul unui căcat de tigaie?!, mă veți întreba voi. Well, tell me about it…

Copleșită brusc de atâta liniște, în mijlocul căreia se aud împăciutor televizorul și mai puțin împăciuitor – câte o cană trântită pe masă a.k.a să știi că sunt aici și aștept să-ți ceri scuze, m-am cufundat în iazul amintirilor amoroase. Un iaz plin de zaț de cafea, chiuvete cu vârf și urme de încălțăminte pe parchet.

Eu sunt mai prințesică așa, în ideea în care maică-mea nu m-a lăsat niciodată să mut un pai în casă, pe principiul las’ că ai timp să faci de toate când te-oi mărita. Iar cum încă nu mi s-a întâmplat să semnez nimic pe la starea civilă și nici pe sub ploaia de orez n-am trecut, am considerat că paiele mutate și podelele frecate pot să mai aștepte. Mult și bine. Gen.

Acum mulți ani, am fost forțată de împrejurări să locuiesc vreo două luni cu iubitul meu de-atunci, care locuia la rândul său cu tot neamul, inclusiv mă-sa, o doamnă care fusese casnică toată viața ei și pentru care curățenia era icoana la care se închina dimineață-prânz-seară. O dată, mi-a scăpat o bucățică din mina dermatografului pe jos și am lăsat o dunguliță subțire, neagră, care evident se dizolva în doi timpi și trei mișcări cu demachiant. Urgia Gheenei s-a răsfrânt asupra mea! Aoleu, trebuie să schimbăm parchetul! Atunci am cam început eu să mă prind că treaba asta nu-i de mine…

Am mai locuit, tot provizoriu, pe timp de vară, cu un alt iubit, aflat la polul opus față de cel de mai sus: stătea cu un prieten, într-o Sparta ale cărei singure urme de civilizație erau televizorul, calculatoarele și filtrul de apă. Când se umplea chiuveta, ne strigam unul pe altul ca la baba Oarba. Iar dacă eu și prietenul respectiv reușeam să ne facem nevăzuți, iubitul meu începea să linciurească fiecare farfurie câte juma’ de oră, doi pe față, doi pe dos, până se plictisea și cădea răpus de cele trei chestii pe care reușise să le aducă într-un stadiu relativ acceptabil de curățenie. Până la urmă, sunam la delivery. Nu că n-aș fi avut chef să gătesc, dar nu prea aveam în ce…

Pentru același iubit făceam întotdeauna curat-lună înainte să vină la mine, pentru simplul motiv că dacă jegul lui s-ar fi suprapus peste jegul meu, ar fi sunat vecinii la deratizare. Băiatul ăsta avea talentul fantastic de a murdări șase recipiente diferite ca să mănânce un singur fel de mâncare. Asta pe lângă băltoaca pe care o lăsa în baie după fiecare duș titanic pe care-l făcea, de zici că se căcase pe el, prosoapele ude pe care le trântea pe așternuturi și dâra de noroi cu care ținea musai să impregneze covorașele mele mov, întrucât adora să intre încălțat în casă.

În timp ce scriu aceste rânduri, mă aflu pe o canapea pe care iubitul meu a ars-o cu țigara acum două luni. Și cam asta e tot ce pot să zic nasol de el. Oh, nici măcar asta, căci s-a întâmplat în timp ce se grăbea să ajungă la mine, în dormitor, deoarece urlam că pică dulapul pe mine. Pur și simplu încercasem să extrag ceva de acolo și toate hainele mele îndesate cu coate și genunchi pe rafturi se hotărâseră se se răzbune. Subliniez „ale mele”, căci ale lui sunt așezate pe culori, forme și dimensiuni, în ordine alfabetică.

Drumul de la canapea până la baie este presărat de șosete, ca firimiturile din Hansel și Gretel. Tot ale mele, el și le sortează în funcție de zilele săptămânii și poziția astrelor în cosmos. Și nu le pierde niciodată!

În casă e mai greu să intri, din pricina mormanului de bocanci care blochează ușa. Ai mei sunt și ăștia, ai lui sunt mereu puși la linie și dați cu cremă. Și nici măcar n-a făcut armata…

Când gătește el, zici că nici n-a trecut pe-acolo. Totul e spălat, uscat, pus la loc, ca și cum ar fi venit Zâna Clopoțel și ar fi făcut să apară o oală de mâncare pe aragaz.

Când gătesc eu, totul arată de parcă aș fi lăsat niște porci să-și facă de cap, în timp ce eu rezolvam integrame cu cracii pe pereți. Am reușit deja să murdăresc două tăvi fără nicio urmă de recuperare, pur și simplu a trebuit să le arunc. Oh well, măcar arăt bine 😀

Ca să fiu sinceră, eu, în general, mă achit de datoriile casnice cu ajutorul mâinilor dibace ale doamnei Mariana, o dulceață de femeie, care spală, freacă, albește, coase nasturi și pune și la loc. Uite pe cineva pe care l-aș lua cu mine pe o insulă pustie! Doamnă, dacă mă citiți, să știți că vă ador!

Cum însă doamna Mariana are și ea o viață, o casă și un copil de crescut și oricât aș insista, nu vrea în ruptul capului să se mute la noi, e lesne de înțeles că între vizitele dânsei se mai adună…lucruri. Nu le-aș spune chiloți pe lustră. Nici forme de viață neprietenoase în frigider. Pur și simplu…lucruri 🙂

Și acum serios, de unde era să știu eu că tigaia aia era pusă la spălat? Nu-i vina mea că am vărsat-o prin tot cuptorul și pe urmă am încercat să fac ceva de mâncare și am umplut toată casa de fum de la uleiul încins din cuptor și când am vrut să deschid geamul l-am cam…umm…scos din balamale 😀

Mda.

Măcar arăt bine…

 

Comments

comments

0 comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *