Iubirea din viața unui bărbat

Acum mulți ani, am cunoscut un băiat pe plajă în Vama Veche. Eu eram puștoaică de liceu, el era blond, pletos și-avea motor. Eu uitasem să mă machiez în seara aia, lui îi plăceau fetele naturale. Eu eram singură, căci prietena mea studia constelațiile cu gagică-su trei corturi mai încolo, el era singur, căci așa venise în Vamă. Așadar, Mercur n-ar fi putut să fie mai bine poziționat în momentul întâlnirii noastre.

După câteva ore de plimbat sub clar de becuri, în care el mi-a explorat cu îndârjire bolta palatină, iar eu o cam exploram pe aia cerească, întrucât prințul meu călare pe Yamaha nu era cine știe ce as în ale pupatului, zic și eu să mai luăm o pauză, o bancă sub fund, o bere sub nas. Probabil Mercur a fost deranjat de schimbarea mea bruscă de planuri, întrucât în momentul în care lemnul umed al băncii de la Stuf a luat contact cu posteriorul meu nisipos, s-a dezlănțuit Infernul. Un Infern, după cum aveam să aflu, împânzit de chiulase, arbori cotiți și altă șurubăraie (credeam eu) inutilă.

Blondul meu cosiță-n vânt era din cale-afară de pasionat de orice se deplasa pe roți și nu era căruță. Și a ținut să îmi detalieze acest – predominant – aspect al personalității sale, până-n cea mai mică piuliță, de credeam că în curând o să-i iasă fum pe cur și o să demareze de la masă cu scârț, ca să-mi facă o demonstrație. Inutil de precizat, am înnebunit de plictiseală, căci orice tentativă a mea de a deturna conversația și spre ALTCEVA în afară de automobilistică era din start eșuată. Omul uitase complet de creatura cu țâțe din preajma lui și de bolta ei palatină. Era doar fericit că avea cine să-i asculte infinitele perorații despre cum se bagă furtunul în gaură. La propriu. Mi-aș fi dorit să fie la figurat.

După această accidentală întâlnire, în urma căreia el a rămas cu creierii goliți și eu – doxă de mecanică, m-a sunat a doua zi să ne vedem. Iar pentru că eu eram puștoaică de liceu și el, blond, pletos și cu motor, am zis păi da’ de ce nu? Că om fi terminat dracului toate manualele Liceului Auto, o mai fi în stare omul să vorbească și despre altceva. Greșit, stimat auditoriu! Abia își epuizase prima lecție! Astfel, am trecut zburdalnic la xenoane, spoilere, ba chiar a făcut și o mică glumiță la un momentdat – mi-a povestit despre o dată când a fost nevoit să-și repare mașina cu mâinile goale și s-a murdărit de ulei pe mâini și arăta ca un tigru hăhăhăhăhă. Vă dați seama?! UN TIGRU! Hăhăhăhăhăhămori.

Desigur, acesta a fost doar începutul periplului meu prin fascinantul univers masculin, unde întotdeauna bate ceva pe stânga, s-a împușcat o bujie și dacă nu, sigur e de la ambreiaj. Un fost iubit de-al meu avea o teleguță de Audi (nu mă pricep la mașini, dar n-am să uit niciodată cum asta e cea mai bună marcă), care nu se închidea pe dinafară și nu se deschidea pe dinăuntru. Jur pe ce-am mai sfânt, ca să-i deschizi portiera trebuia să scoți mâna pe geam. În rest, pâr-pâr-poc, pâr-pâr-poc pe drumurile patriei, dar ce marcă bună era!

La extrema cealaltă se află un prieten de-al meu, care dacă nu-i în service cu minim patru dintre cele șaișpe mașini pe care le are, viața n-are rost. Nu vă impacientați, că nu-s prietenă cu vreun nabab – pur și simplu, una-i de colecție, pe alta o ține în caz că-i trebuie piese la prima, una-i a mă-sii, deși mă-sa nu conduce, una-i ca să se plimbe când vrea să facă impresie, alta e ca să se miște ca un om normal fără să-și vândă rinchii pentru benzină când nu are de ce să facă impresie și tot așa. Cum să nu iubești secolul 21?

Mi-am anunțat iubitul că o să scriu și despre el în acest articol, pentru că și el suferă de acest etern zbucium și n-aș fi putut să-l iert. Iubitul meu, pe lângă doi părinți, pe mine și jumătate din două pisici, are o Miți. Prima dată când l-am întrebat ce face și mi-a zis că o spală pe Miți, era să fac o crizuță, aflându-mă în necunoștință de cauză. Aveam apoi să descopăr că Miți n-are țâțe și cur, ci faruri și țeavă de eșapament. De asemenea, Miți e ceva specie pe cale de dispariție și niște surioare de-ale ei au avut un rol destul de important în primul „Fast and Furious”. Sau al doilea. Irelevant, că oricum le-am văzut pe toate, obligat-forțat.

Ideea e că Miți, pe lângă o carcasă impresionantă și un botic de fată rea, are și niște obiceiuri proaste. În primul rând, stai în ea ca-n barcă, de mai ai puțin și treci pe sub ăla din față. În fine, chestie de gusturi. În al doilea (și cel mai important) rând, face buba când ți-e lumea mai dragă. Acum zburdă scoțând sunete guturale pe fund, de zici că trec batalioanele române Carpații, acum tușește și moare. Moment în care, în gospodăria noastră de pseudofamilie modernă și ambisusținută, intervine întrebarea: mâncăm sau plătim manopera?

Rahat. Normal că plătim manopera. Pentru că orice bărbat are în viață mai multe femei, dar o singură dragoste, care spre deosebire de tine, proasto, nu refuză să pornească dacă a uitat de ziua ei și nu-l părăsește pentru alt șofer. Mai crapă din când în când, mai degrabă mai des decât mai rar, dar cine n-are defecte? Și în plus: CE MARCĂ BUNĂ E!

Sursa foto

Comments

comments

0 comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *