Ivan(na) și Divanul

Nu-s o fire prea sensibilă, însă trebuie să recunosc că experiența tristă de săptămâna trecută m-a făcut să mă gândesc de două ori înainte de a mă avânta cu stomacul înainte spre felurile de mâncare mai…uhm…exotice 🙂.

Cu toate astea, foamea teribilă și faptul că nu am găsit loc de parcare în fața niciunei cârciumi în care îmi doream să iau prânzul m-au făcut să zic „Fuck it! Cât de nasol poate să fie?!” și să mă opresc la Divanul din Floreasca (după cum ziceam, nu cu prea mari speranțe…). 

divan-1

Locul arată mișto, e foarte spațios, are o mini-fântână din marmură într-un separeu, covoare turcești pe pereți și canapeluțe comode. Se fumează (happy me!), chelnerii sunt îmbrăcați în costume tradiționale și FOARTE politicoși, iar servirea – fulger! Aș menționa că poate s-a datorat faptului că localul nu era prea aglomerat, dar nu vreau să fiu scârbă :P. Mi-a plăcut foarte mult și muzica turcească de pe fundal, nu de alta, dar un Kiss FM cu siguranță ar fi stricat toată atmosfera! 

divan-2

divan-3

După ce am dat comanda, am primit o gustare din partea casei, și anume o pastă puțin picantă, dar delicioasă, servită cu lipie turcească de casă. I love free stuff! 

divan-4

Pentru că la capitolul „ciorbe” am avut de ales doar între celebra ciorbă turcească de linte (14 lei) și ciorba turcească de burtă (17 lei), am preferat să zic „pas” și m-am orientat spre lista de aperitive. La masa mea au ajuns niște crochete speciale de bulgur (19 lei) și o porție de humus cu pastramă (16 lei). Ambele au fost bune, dar nefiind atât de obișnuită cu aromele turcești, o să le consider un pic ciudate… 

divan-5

divan-6

Restaurantul Divan are o secțiune specială în meniu rezervată kebaburilor de toate felurile și da, dragul meu, nu au absolut nicio legătură cu cele vândute la colț, la gheretă! Așadar, am comandat un kebab special din carne de vită și oaie, pe piure de roșii picante și un kebab din piept de pui (ambele, câte 34 de lei). Amândouă au venit însoțite de un orez absolut delicios, iar cel de pui a avut în plus și o salată de ceapă. O singură chestie: kebabul special a fost sub piureul de roșii, nu pe. Gata. Tac. 

divan-7

divan-8

Desert? N-am de unde să încep, așa că o să te las doar cu poza asta… 

divan-9

…și o să-ți recomand tortul turcesc (19 lei), pe care l-am devorat până la ultima firimitură! În tot timpul ăsta, am încercat și un sahlep (16 lei), de care m-am îndrăgostit pe viață. N-o să-ți spun ce e, pentru că o să ai o mare surpriză! (Hint: nu, niciuna dintre variantele la care te gândești nu e corectă!) 

divan-10

divan-11

Fun fact: platoul cu deserturi ne-a fost prezentat de un chelner „învățăcel”, care a fost supravegheat (și corectat, pe alocuri) de un chelner „maestru”. Se pare că treaba asta e luată foarte în serios la Divan, lucru care nu poate decât să mă încânte și să mă facă să scriu review-ul ăsta minunat! Jos chelnerii care habar n-au ce dracu’ e în meniu! ANARHIEEE!

Verdictul meu: serios, ce mai aștepți?!

Comments

comments

0 comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *