Lucruri pe care trebuie să le facă femeile

Fetițele trebuie să se joace cu păpuși și maimuțoi, nu cu mașinuțe și soldăței. Fetițele n-au voie să alerge, să sară, să-și murdărească rochițele. Fetițele trebuie să iubească floricelele și să scrie compuneri înduioșătoare despre cât de mult adoră primăvara, pentru că se aud rândunelele ciripind și întreaga natură revine la viață. Fetițele nu au voie să joace fotbal, pentru că doar nu sunt băiețoi, nu-i așa?

Fetițele trebuie să fie ca niște păpușele, mereu fragile și delicate, cu dantelele plutindu-le-n jur ca niște aripi de înger. Fetițele nu trebuie să riposteze când sunt lovite, în schimb trebuie să înceapă să plângă și să o ia la fugă. Nu prea tare, însă, n-am vrea să cadă și să-și rupă ciorăpeii. Cât de urât arată o fetiță cu ciorăpeii rupți!

Fetele nu trebuie să se machieze prea mult, să-și pună vopsea în păr sau tocuri în picioare, fiindcă nu mai sunt naturale și ca să fii fată cu adevărat, trebuie să fii naturală. Fetele trebuie să învețe întotdeauna bine, să fie cuminți, să roșească dacă aud un cuvânt urât. Fetele nu au voie să aibă absențe, că doar ești fată, nu vagabond! Fetele trebuie să umble doar cu alte fete. Dacă un băiat se ia de o fată, înseamnă că fata era machiată, vopsită și purta tocuri. Băieții nu se iau niciodată de fetele cuminți.

Când își alege o meserie, o fată trebuie să se uite numai în perimetrul de meserii care sunt acceptabile pentru fete. Sigur, nu le interzice nimeni să fie ce vor ele, la o adică, dar să facă bine să se pregătească! N-o să fie niciodată luate în serios ca mecanici, instalatori, șoferi, DJ, alpiniști, instructori auto.

Știe toată lumea că fetele n-au voie să bea, pentru că e atât de urât să vezi o femeie beată, în timp ce bărbații beți se transformă toți în prinți. Fetele n-au voie nici să vorbească cu pula, pentru că e complet nefeminin și, în definitiv, nici n-au. Fetele trebuie să își dăruiască mereu sexul ca pe o bijuterie de preț, pentru că fetele n-au nevoie de orgasme și, dacă totuși li se întâmplă, au orgasm doar cu inima, ele fiind exclusiv ființe emoționale.

Femeile trebuie să adore bebelușii și să își dorească musai unul al lor. Femeile trebuie să înghită avansurile, hărțuirile, insultele și să ignore, pentru că sunt niște doamne, iar o doamnă nu se coboară la a se apăra singură, vai, ce lucru demn de huligani! Femeile trebuie să fie îngrijite, dar să știe să și gătească, pentru că la dracu’ stai toată ziua să-ți pui gene, dacă o ciorbă nu știi să faci!

Femeile trebuie să fie atrăgătoare, însă nu prea atrăgătoare, pentru că atunci devin curve și niciun bărbat nu-și ia acasă o curvă. Iar dacă nu te ia niciun bărbat acasă și nici copil n-ai, nu te mai poți numi femeie. Atunci ești un rebut. Un nimeni.

Femeile trebuie să-și vadă de lucrurile lor de femei, gen rochii, farduri, muncă de birou, casă și copil, și să lase bărbații să-și vadă de ale lor, gen mașini, motoare, fotbal, bere și ce muncă vor ei. Așa sunt lucrurile de când lumea, zi mersi, vrei tu să fii invers decât restul lumii? Stai în banca ta, ia-ți o meserie normală, fă un copil și vezi-ți de treabă! Așa trebuie să fie femeile! 

 

LUCRURI PE CARE AR TREBUI (ȘI E RECOMANDAT) SĂ LE FACĂ FEMEILE

Fix ce vrea pula lor.

 

Sursa foto

Comments

comments

0 comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *