Povestea cu Cristi, primul sărut și trădarea de la serbare

Am avut prima ciocnire cu spiritul de turmă când am intrat în clasa întâi. Până atunci, deși mă întâlneam deja cu unii dintre viitorii mei colegi, prieteni de familie fiind, fiecare se juca în legea lui, alerga în direcția lui și își decora tricoul cu stropi din înghețata de ciocolată în ce formă voia el. Însă când ne-am trezit cu toții claustrați în aceeași încăpere, timp de șase ore pe zi, ceva s-a întâmplat.

Dacă un băiat se apuca să dea cu mingea în gard, începeau să dea toți. Dacă o fată își făcea codițe ca Irina de la Asia, a doua zi ne făceam toate. Și dacă unei fete îi plăcea de un băiat, apăi trebuia să ne placă tuturor de același. Desigur, fără să recunoaștem una față de alta. Pur și simplu ne apucam brusc să ne batem toate cu același coleg și atunci știam.

Prima victimă s-a numit Vlad. Vlad, băiatul bun la toate. Vlad, care avea mereu rol de prinț la serbare. Vlad, pe care-l trimitea mereu doamna învățătoare să aducă ceva carte de la bibliotecă, atunci când ne trebuia în clasă. Oh, Vlad… Am fost toate amorezate de Vlad până-n clasa a IV-a, drept urmare și-a luat sărmanul la piedici și la castane de la noi de n-a mai știut de el, întrucât se știe că așa îți declari dragostea atunci când ai șapte ani.

Cea dintâi tragedie a vieții mele de școlar a avut loc atunci când bestiile de colege de clasă mi-au descoperit pe ultima filă a caietului de matematică un desen cu „I inimioară Vlad” și au amenințat că-i spun. Doamne, ce m-am mai zbuciumat! (În caz că vă întrebați ce s-a întâmplat, cu mâna pe inimă vă spun că habar nu am!; ori i-au zis până la urmă și pe ăla l-a durut în cur, căci în timp ce noi ne perpeleam sufletele din amor, săracii băieți chiar nu înțelegeau ce se întâmplă și de ce își iau atâta bătaie; ori nu i-au mai zis și m-am agitat degeaba; sincer, chiar nu mai știu).

Când am ajuns în gimnaziu, lucrurile au început să se diversifice puțin. În sensul că nu ne mai plăcea tuturor de același băiat, ne împărțiserăm la doi. În timp ce jumătate de clasă îi rămăsese fidelă lui good-guy Vlad, cealaltă jumătate începuse să suspine după bad-boy Cristi. Cristi, clovnul clasei. Cristi, ăla super deștept, care în schimb intra mereu într-un rahat. Cristi, care atunci când a fost admonestat de profesoara de pictură că desenează cu piciorul stâng, și ăla înghețat, a zis că de fapt inventează un nou stil și că nu e de acord să-i fie îngrădit dreptul la inovație. Oh, Cristi…

Știu că în zilele noastre copiii își încep prima relație la zece ani și își jură dragoste veșnică la 12. Noi, însă, nu eram atât de emancipați. Mai exact, eram bătuți în cap cu leuca. Așadar, în loc să ne cerem prietenia, să ne luăm drăguț de mână și să privim împreună apusul ca în pozele alea înduioșătoare de pe facebook, ne alergam ca niște idioți pe unde apucam. Când ne punea profesoara de dans să dansăm în pereche, ne înroșeam toți ca niște raci cu cuperoză, de trebuia săraca femeie să ne pună unul în fața altuia cu forța. Noroc de mine, că eram înaltă cât un stâlp de telegraf și ajungeam de fiecare dată să dansez cu câte o fată, pe post de băiat, că nu mi se găsea partener. Și-a dracului viață, fix când au început și ăștia să se mai înalțe și la capătul tunelului meu de disperare se întrezărea o licărire de speranță că o să dansez jegul ăla de vals cu Cristi, s-a decis să nu mai facem dansuri. Mda, ce să zic…

Deci Cristi. A.k.a cea de-a doua tragedie a vieții mele de școlar, a.k.a lepidopteră decapitată. Că așa-i ziceam, ca să nu care cumva să fiu bănuită că noaptea visez cum zburăm amândoi peste oraș pe covorul magic, ca-n Aladdin. M-am fugărit cu el până-ntr-a șasea, eu – ca să nu se prindă careva că-l plac, el – pe bune, că nu mai scăpa naibii de mine. Ne-am și bătut nasol la un moment dat, de ne-au venit părinții la școală. Ne-au mai bătut și părinții o dată, să ne fie învățătură de minte, dup-aia a venit vacanța de vară și cam aia a fost. În sensul că el și-a petrecut-o probabil jucându-se la calculator și eu – suspinând și scriind versuri în jurnal. Aveam vreo 13 ani deja, deci mi se dezvoltaseră și simțul literar, și patetismul specific vârstei. Al doilea, cel puțin, să fie primit!

Ei bine, dragii mei, abia acum devine povestea mai interesantă. Pentru că insert hormoni. Când a reînceput școala, mie îmi crescuseră considerabil țâțele, lui Cristi – coșurile. Dar asta nu conta pentru inima mea zdrobită și refăcută în momentul în care l-am văzut, în prima zi a clasei a șaptea, holbându-se tălâmb la ceea ce credeam eu că sunt ochii mei superbi. Ca să vezi chestie, aveam să mă prind la muuulți ani după că bărbații sunt porci încă din preadolescență și nicio femeie n-are ochii poziționați mai jos de gât, undeva pe sub tricou. Dar să revin.

Deci începuse să-i cam placă și dânsului de mine. Eu țineam coada sus și mă confesam doar celei mai bune prietene, Oana, pe care o știam ca fiind în tabăra lui Vlad (da, același Vlad de la începutul poveștii, am fost colegi până în liceu) și, deci, inofensivă. Desigur, ar fi trebuit să mă ducă mintea că, din moment ce Oana fusese una dintre alea care mă amenințaseră cu ani în urmă că povestesc tărășenia cu inimioara de la sfârșitul caietului, nu prea ar fi avut cum să fie demnă de încredere. Însă eu eram îndrăgostită, toantă ca o curcă și nu mă ducea capul să-mi dau seama de comploturi.

Zilele treceau, Cristi se tot învârtea prin jurul băncii mele, eu tăceam mâlc și îmi lăsam imaginația să zburde. Bine naibii că măcar depășiserăm faza cu bătăile. Oana îmi zâmbea pe sub mustață, încurajator. După școală, stăteam amândouă și disecam fiecare răhățel de gest, mai ceva ca la CSI Miami. Ai văzut că s-a uitat Cristi la tine la geografie, când începuse profa să zică despre depresiuni? Clar te place! Tu, vorbești, fată? Vlad ți-a cerut UN CREION, ejnebună? Până la sfârșitul anului vă căsătoriți sigur! 

A venit primăvara și, o dată cu ea, și mult-așteptata zi de naștere a Oanei, pe care urma să o sărbătorim după un scenariu minuțios pus la punct, cu luni și luni înainte: ea urma să îi convingă pe ai ei să o lase să-și facă ziua acasă ȘI să se care, sau în cel mai rău caz să stea naibii în altă cameră. Urma să-i invite pe Cristi ȘI pe Vlad, plus alți colegi, de umplutură, ca să nu bată prea tare la ochi. Urma, apoi, ca eu să vin cu ideea genială să jucăm toți Sticluța și, desigur, toată lumea urma să fie de acord. Și dacă de-aici nu vă imaginați ce trebuia să se întâmple, înseamnă că sunteți niște triști și ați trăit degeaba.

Zis și făcut. Zi de naștere la Oana acasă – check. Că m-am dus eu îmbrăcată ca o divă, în ceva tricou roz de scai și o fustă lungă de blugi, de au făcut ăia mișto de mine toată noaptea că m-am îmbrăcat cu prelata, e partea a doua. Părinți izolați – check. Vlad și Cristi – check. Sticluța – căcat, când am zis eu de Sticluța s-a trezit o idioată să zică să jucăm pe provocări, nu pe pupat. Am stat și ne-am scris numele cu fundul la perete și am tras Cola pe nas până ne-am plictisit. A dracului vacă cu ideile ei cu tot. Până la urmă a avut cineva tupeul să propună să trecem la lucruri cu adevărat serioase. Bingo. Asta a fost, Oana, spin that shit!

Ei i-a picat să se pupe cu grasul clasei. Mie mi-a picat să mă pup cu o fată. Băga-mi-aș să-mi bag, m-a urmărit blestemul ăsta cu fetele în loc de băieți de la dansuri și până în liceu! Lui Vlad i-a picat să se pupe cu idioata care propusese provocările. Lui Cristi i-a picat tot grasul. Încercam noi discret să mai suflăm în scârba aia de sticlă să se ducă naibii unde trebuie, dar de unde. Până la urmă ne-am plictisit și de asta, ne-am strâns mâinile dezamăgiți și ne-am dus acasă.

Și tocmai când credeam că nu mai e nicio speranță, se oferă Cristi să mă conducă. Cristi. Să mă conducă. Pe mine. Acasă. Dumnezeu există și mă iubește, se aud corul de îngeri și Leonard Cohen cum cântă împreună HALLELUJAH!

Ne-am pupat în fața interfonului, frumos, franțuzește, cu tot tacâmul, după care eu am zbughit-o pe scări, am sărit peste maică-mea în pat și i-am povestit tot. Eu plângeam de emoție, mama se crăcăna de râs. Dă-o dracului, măi, mamă, la câta-i polologhia mi-ai spus pentru un amărât de pupat, mă așteptam să fi cărat sticluța aia după voi până-n fața blocului și să vă găsească dimineața tot învârtind-o. Eventual să și pice spre boschetarul ăla care doarme la colț, să vă văd atunci ce făceați! Mda. De la mama moștenesc simțul umorului.

A doua zi, când ne-am întâlnit la școală, nu știam pe unde să ne mai ascundem. Am aflat dup-aia că ăla încercase să se și dea lovit de febră, numai ca să nu dea ochii cu mine, însă nu-i ieșise schema cu doctorița de mă-sa, care îi trăsese o palmă peste ochi, să se lecuiască de inventat febre, și-un șut în cur până la ușa clasei. Doamne, ce copii proști eram!

Cum ne nimeream în același perimetru, eu mă înroșeam și băgam ochii în pământ, iar ăla găsea ceva pretext să fugă ca de râie. Desigur, eu așteptam în secret să vină omul cu un buchet de trandafiri și cu lăutarii după el și să-mi ceară naibii odată!, prietenia. El nu știu ce aștepta, căci n-am mai vorbit.

Și uite-așa ne-am evitat și ne-am tot evitat până ne-am evitat de tot. În sensul că eu eram complet invizibilă pentru el și el era în continuare personajul principal în poveștile pe care i le spuneam Oanei, care mă asigura că primul sărut nu se uită niciodată, că doar așa văzuserăm noi în „Înger sălbatic”, iar ce vedeai în „Înger sălbatic” era literă de lege. Și că o să se lămurească el la un moment dat, foarte curând, de altfel, și buchetul de trandafiri și lăutarii erau doar la un pas distanță. Al dracului pas, că era pas de elefant pe picioroange ăla, la cât se lăsa așteptat!

Fast forward câteva luni în care nu s-a întâmplat nimic notabil, poveștile mele cu Cristi și ale Oanei cu Vlad rămăseseră neschimbate. Sau cel puțin așa credeam eu.

Fiindcă insert serbarea de sfârșit de an. Care nu mai era chiar serbare, pur și simplu ne adunam toată clasa în ceva discotecă, pe timp de zi, sub atenta supraveghere a câtorva profesori, mâncam pizza, beam suc, dansam nițel și cam aia era. Și mă duc eu la această minunată festivitate, cu speranțele adunate ca mucii în gât, cu gândul că o să dansăm toți, și la un moment dat o să se danseze și pe perechi, că ne mai destupaserăm și noi la minte, și fiind contextul bun o să mă invite și Cristi la dans și de-aici, prieteni, chiar că toate buchetele de trandafiri și toți lăutarii din lume ai mei erau!

Intru eu în discotecă ca un boboc de floare. Nu mai aveam tricou de scai roz, aveam un maieu alb de voal cu sclipici și niște pantaloni roșii cu paiete. Vă dați seama ce stil, zici că vomitase dulapul ălora de la Bambi pe mine. Întârziasem nițel, așa că am nimerit fix în timpul primului dans pe perechi. Dansau vreo doi profesori. Mai dansau doi tocilari, meh, neinteresant. Și dansa Cristi. Cu… Aham, ce?, stai așa! Singur? Nu. Cu vreo dubioasă, că rămăsese fără pereche? Nu. Cu grasul? Nu. Cu stâlpul??! Nu.

Nu, frate, nu.

Cu Oana.

Cristi dansa cu Oana. Pe Westlife – „Unbreakable”, căca-m-aș în ea de melodie, că și acum mă enervez când o aud.

Prietena mea cea mai bună, Oana.

Oana care ar fi trebuit să fie îndrăgostită de Vlad, dar să vezi chestie, nu era.

Era tot de Cristi.

Cristi-primul-meu-sărut-la-interfon. Cristi.

Varianta oficială a continuării poveștii e că am ignorat toată scena ca o doamnă și m-am făcut că nu-mi pasă, am dansat până seara cu toată lumea și imaginea mea a rămas nepătată până-n ziua de azi. Aia neoficială e că m-am încuiat în baie și am bocit până mi-a curs rimelul împrumutat tot de la Oana, până la sandale. Eu nu recunosc nimic, credeți ce vreți.

Oana și Cristi au fost împreună ceva timp, că aparent ei nu i-a fost așa jenă să-i ceară prietenia, futu-l în gură de nesimțit. După care s-au despărțit și ulterior am aflat că oricum cât timp au fost împreună nici măcar nu s-au pupat, doar se plimbau așa de mână ca idioții. True story. Eu am depășit momentul, m-am apucat de ascultat rock și într-a opta deja umblam cu unul cu doi ani mai mare, cel mai cool din curtea școlii, ăla din povestea de aici.

Eu și Oana am rămas colege până în clasa a XII-a și prietene până acum. Mi-am dat seama că nu era chiar fată rea, doar că se uita prea mult la telenovele. Mă bucur să vă anunț că nu ne-am mai certat pe niciun băiat până în ziua de azi.

Cristi a dat la alt liceu și n-am mai știut nimic de el până la Banchet (îl luase Vlad și pe el la banchetul nostru, că și ei doi rămăseseră prieteni), când ne-am reîntâlnit după atâția ani, am stat de vorbă ca oamenii pentru prima dată în viață, am râs de toate tâmpeniile alea și ne-am pupat toată noaptea. Deci, practic, băiatul ăla a fost primul și ultimul meu sărut din școală. Ha.

Vlad e acum căsătorit și fericit, eu sunt bine, Oana e bine, Cristi a dispărut complet și nu mai are nimeni idee ce s-a întâmplat cu el. Eu și Oana ne mai întâlnim din când în când, ne mai amintim poveștile astea și râdem de ne căcăm pe noi. Oana mă asigură că nu s-a pupat niciodată cu Cristi și eu prefer s-o cred, în schimb am impresia că a fost puțin împreună și chiar s-a pupat cu Vlad. Vlad nu are nici până astăzi vreun habar de toată tărășenia cu Cristi.

Eu mă enervez și-acum dacă ascult Westlife – „Unbreakable”, dar mă bucur că am rămas cu o poveste amuzantă, chiar dacă puțin penibilă, cu o prietenă bună, de care mă leagă o grămadă de întâmplări, și cu amintirea primului sărut stângaci și prostesc, de la interfon. Care, așa cum am văzut noi în „Înger sălbatic”, chiar nu se uită. Chiar că niciodată 🙂

 

Sursa foto

Comments

comments

0 comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *