Povestea de iubire frântă dintre o fată și-o mașină

De fiecare când am de mișcat fundul și bagajele prin țară, chestie care în viața unui haos pe picioare ca mine se întâmplă destul de des, îmi blestem sorții și lipsa de coordonare ochi-mână-labe inferioare. Și desigur, zic că gata, nu se mai poate așa, cât să aștepți după trenuri și după BlaBla-uri care nu mai răspund la telefon? Iau OLX-ul la mână în căutare de mașini cu cutie automată, că de la aia manuală mi-am luat gândul demult. Îmi fut iubitul la icre să se uite și el, să-și dea cu părerea ce mi s-ar potrivi. Îmi sun toți prietenii pricepuți și le zic că gata, weekendul ăsta mergem la Autovit. Păi băga-mi-aș eu picioarele astea stângi, până când o viață amară?!

După care mă potolesc și încep să-mi aduc aminte. Întâi îmi vine-n minte momentul în care am început să mă pregătesc pentru dat de carnet. Eram într-a doișpea și, după ce că eram introdusă cu forța la meditații pe o parte și eu fugeam pe partea ailaltă, după ce că toată lumea din jurul meu era agitată cu bacuri și admiteri și rahaturi, de îmi stricau tot cheful de zburdat prin cluburi până dimineața, după ce că abia așteptam să scap naibii de-acasă și să intru la o facultate de care oricum plănuiam să mă las ca să dau la teatru – deci, vă dați seama, trăiam într-un stres continuu -, maică-mea se dădea cu curul de pământ să fac școala de șoferi. Că o să ai nevoie, mamă, ce te faci când oi vrea să te angajezi și o să fie cerință obligatorie să ai carnet? Săraca mama, tot mă visa om serios, cu job de birou și sărumâna șefu, n-aveți de-o primă? Hă hă. Nu eu, nu în viața asta. Dar să revenim.

S-a luptat biata femeie cu mine până i-a ieșit pe nas. Mi-a luat cartea mov – celebra carte mov, din care se învăța pentru sală, n-aveți cum să n-o știți. M-a bătut cu ea în cap. A făcut-o sul și mi-a vârât-o pe gât. Mi-a scos-o pe cur. M-a trimis la cursurile alea care cică erau obligatorii, da’ io am fost doar o dată. A vorbit cu un prieten de-al ei, instructor, să mă ia la lecții de condus. Canci, când m-am văzut prima dată cu volanul în față, în mers, am luat mâinile de pe el, mi le-am pus la ochi și am început să urlu. Mai lasă-mă, domne, în pace, cu carnetul tău cu tot!

Noroc că maică-mea ajunsese, până la 18 ani, să mă cunoască foarte bine. Știa că uneori răspund bine la mită. Așa că, atunci când a văzut că nu merge cu rugăminți, amenințări și agresiuni fizice cu cartea mov, a schimbat repertoriul: Hai, mă, mamă, că uite, după ce-ți iei carnetul, îți promite mama că-ți ia și ție mașină, să ai, să ieși cu prietenii, să vezi ce frumos o să fie…

Vai. Deci atât mi-a trebuit. Mă și vedeam gonind cu 180 pe autostradă, cu golanii mei pletoși cu tot, dând din cap pe Sepultura și făcând chetă de benzină. Păi de câte ori nu ieșiserăm noi să ne luăm țigări și ajunseserăm să dormim în gară, că primul tren spre nicăieri pleca în două ore? Așa, cu mașină, s-ar schimba socoteala. Autostradă, vin! Yeeeaaah!

Și m-am pus serios pe treabă. Eu știam oarecum că de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere, dar autostrada, Sepultura și cheta mă chemau atât de tare, că am zis că și dacă nu e, mai punem de la noi. Dă-o-n mă-sa, toată lumea e în stare să conducă un rahat de mașină…nu-i așa? Adică, cât de greu poate să fie…nu?

La prima sală am picat. La a doua sală am luat, dar m-am certat cu gaborul la traseu că se luase de tricoul meu cu Dimmu Borgir și tot făcea miștouri d-alea de țăran cu mine, așa că am tras pe dreapta, i-am aruncat cheile în față și am plecat. Dup-aia mă știa toată Poliția, vă dați seama, oraș mic, cine dracu’ mai e atât de dobitoc încât să se certe cu polițaiul la examen?

La a treia sală am picat iar. Era o întrebare din aia tâmpită, gen Cum procedați dacă loviți o căprioară?, și unul dintre răspunsuri, evident greșit, era Cobor din mașină și adun vânatul. Jur pe ce-am mai sfânt, dacă mai există cartea mov, căutați întrebarea aia că sigur e acolo. Eh, și fiind aia prima întrebare care mi-a căzut, am ales intenționat răspunsul cu vânatul, că mi s-a părut caterincă și oricum eram sigură că fac eu 22 de puncte până la final. N-am făcut.

La a patra sală am luat, dar am picat iar traseul, că n-am știut să fac plecarea din rampă. Păi cum să vă dau eu carnetul, domnișoară? Dacă dup-aia o să mă nimeresc în spatele dumneavoastră în trafic? – Păi n-ar trebui să aveți asigurare? Că știu că așa e legea…, am făcut eu pe glumeața. Omul n-a fost deloc amuzat.

Am luat până la urmă, dintr-a cincea încercare. Habar n-am nici până-n ziua de azi dacă se săturaseră ăia de fața mea sau a dat maică-mea vreo șpagă, că deja eram râsul cartierului. Ideea e că aveam, ÎN SFÂRȘIT!, cartonașul ăla mic și roz, cu fața mea pe el…și puteam să mi-l vâr adânc în cur, după cum aveam să aflu curând.

Prima dată când i-am cerut maică-mii mașina, să ies și eu cu prietenii, așa cum îmi promisese, s-a uitat lung la mine și mi-a zis: Hai marș de-aici, când oi avea tu bani de mașină n-ai decât să conduci. Jur, prima chestie care mi-a trecut prin minte a fost: Băi nene, eu mi-am mai luat o dată țeapă cu ființa asta, când eram mică și m-a mințit că are acasă un tort cu un cățel care latră, ca să mă convingă să plec de la bunică-mea, de ce dracului nu m-oi fi învățat minte? 

Așa că autostrada, Sepultura și cheta mai aveau de așteptat. Desigur, aș fi putut oricând să-i fur cheile și s-o tai, dar nebuna pământului mă mai lăsase la un momentdat o zi întreagă printr-o secție de poliție (povestea asta, cu altă ocazie), așa că n-aveam chef să mai risc. Deh, ce naște din pisică… Sau invers.

Și nu e ca și cum maică-mea ar fi avut singura mașină de pe lume, corect? 😀 Mai rămânea boyfriendul, pe care l-am lămurit rapid să mi-o dea ca să exersez. Prevăzător, omul m-a dus întâi în poligon, să vadă cum mă mișc. Am reușit să bușesc teleguța în primele zece minute. Într-un poligon gol, da. Pui, frână, puuuui, frââânăăă, PUUUUUI, FRÂÂÂÂÂÂNĂĂĂĂ! Oh, memories…

Noroc că săracul mă iubea suficient de mult încât să mi-o mai dea o dată. De data asta, până la mare. Țin minte că am plecat din Călărași în același timp cu un amic de-al meu care pleca din București cu trenul. Ăla ajunsese în Vamă demult și noi încă mai eram în Mangalia. Bine, pe drum am intrat de vreo două ori pe contrasens, în curbă, și aici trebuie să le mulțumesc probabil neamurilor mele decedate care m-au iubit și mă veghează de undeva de sus, că dacă ar fi venit cineva din sens opus nu mai eram aici să spun povestea.

Și cu asta, cam gata cu boyfriendul ăsta. Mi se pare că mi-a mai dat el o dată mașina, din Vamă până-n 2 Mai, dar m-a trimis singură, pe principiul oricum suntem în ultima fază a relației, deci prea rău n-o să-mi pară. Mai mult de mașină, dar oricum trebuia s-o schimb.

Următorul iubit care m-a pus să conduc, în speranța că o scoate ceva din curul meu, că deh, omul avea mulți câini de plimbat la veterinar și se gândea că mai scutește de-un drum, și-a luat gândul la fel de rapid, după vreo două lecții. Să ziceam doar că după ce am pus frână brusc, în mijlocul străzii, că mă speriasem de niște maidanezi și era să-l scot pe soarele dimineților mele prin parbriz, s-a cam prins și el cum stau lucrurile.

Cu actualul am condus o singură dată – culmea, mașina veche a maică-mii. Bine, condus e mult spus. Abia dacă am fost în stare să plec de pe loc. Pe-a lui nu mi-a dat-o (încă!) pentru că ține prea mult la mine și mă, iubire, lasă, că și-așa are niște probleme la ambreiaj, are și garda jos, e și cam lată, lasă, că o să-ți fie greu, de ce să te chinui cu ea? Mhm. Siiigur că da.

Până la urmă, m-am împăcat cu ideea. Aia e, sunt antitalent, mi-am luat la revedere de la Sepultura și autostradă, chetă oricum nu mai fac… Mare brânză, cui îi trebuie mașină oricum, când sunt atâtea taxiuri care spun că vin și nu mai vin și autobuze care pleacă la o oră după ce au anunțat și oricum miros frumos a papornițe și îmbulzeală? Și mai e și chinul cu locurile de parcare, RAR-ul, pfff, trebuie să fii masochist, vă spun! Și problemele cu poluarea, vai, ce moștenire le lăsăm noi copiilor noștri de care oricum mă doare-n cur, că n-o să mai fiu aici să văd cum se chinuie?

Mda. Trebuie să recunosc, un singur lucru îmi provoacă un ușor disconfort.

Cartonașul roz, cu fața mea pe el, pe care mi l-am băgat în fund imediat după ce l-am obținut.

Mă jenează un pic când mă așez, nu de alta.

Sursa foto

Comments

comments

0 comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *