Acei barmani care ne dor

drunkbar

După ce am înjurat în repetate rânduri clienții agasanți, zic să trec și la experiențele mele de pe cealaltă parte a tejghelei, ca să nu se supere nimeni 🙂 Sau, ce vorbesc eu aici, măcar să se supere toată lumea 😛

1. Bețivanul. Deși te duci în cârciuma aia de ani de zile, pe-ăsta nu l-ai văzut niciodată complet treaz. Ăsta-i farmecul lui și e, într-un fel, avantajos, că mai uită să-ți mai ceară banii pe câte-o bere. Nasol e când mai scapă piper în loc de scorțișoară sau toarnă suc de mere în loc de Cola la Cuba Libre, dar compensează prin shoturile pe care ți le dă moca, că n-are cu cine să bea.

2. Robotul. Ăsta are expresia facială a unui atac cerebral. Poți să-i zici de mă-sa, să-i iei cuțitul de lămâi din mână și să ți-l înfigi în burtă, să-i spui că ești nepoata lui Donald Trump și vrei să-l iei de bărbat, n-o să i se miște nici măcar o sprânceană. Pariez că, dacă o să-i facă cineva vreodată autopsie, o să-i găsească cabluri în loc de mațe și leduri în interiorul globilor oculari.

3. Mama Omida. „Vrei Ursus? Naaaaa, tu nu vrei de fapt Ursus. Vrei te miri ce sofisticăraie care costă de șase ori cât o bere normală! Te încăpățânezi s-o ții pe bere? Păi stai, că am adus azi bere neo-zeelandeză, răsfiltrată, cu aromă de coada-calului și gust de Chupa-Chups cu înghețată, îți zic eu că asta-ți doreai de fapt, că se potrivește cu zodia în care intuiesc eu că ești născut. Tot Ursus zici că vrei? Ce fraier plictisitor și fără gusturi ești…”

4. Mumia. Mai bine te duci să bei apă de la chiuvetă decât să aștepți să îți ia ăsta comanda. Abia târâie labele după el, îți crește barbă până se coiește să te întrebe ce vrei și face drumul până la frigider ca babele în spatele mortului. Începe să te gâdile barba la glezne și ți s-au lipit bocancii de podea?  Ei bine, înseamnă că a venit momentul în care trebuie să-ți numere restul!

5. Circarul amator. Din ciclul „mi-au spus că pot să fiu orice vreau, așa că am devenit motostivuitor”,  băiatul ăsta a văzut în filmul ăla cu Tom Cruise niște faze mișto și de atunci chiar crede că în poveștile de la Hollywood și, mai ales, că poate și el! Și deși sparge sticle într-o veselie când încearcă să jongleze cu ele și scoate ochii oamenilor în timp ce încearcă să deschidă original berile, când îl vezi cu moaca tuflită după ce nu-i ies șmecheriile, parcă ți se face un pic milă și-i lași tips. Mare atenție, totuși! Să nu-i ceri vreun shot flambat, că riști să rămâi fără sprâncene.

6. Desfăcătorul de dopuri. Pe ăștia chiar am boală. Bun, toți cei care s-au apucat vreodată de această minunată meserie au făcut, la început, parte din această categorie. Dar, dacă ai mai mult de un an de experiență și tot faci fața aia tâmpă când îți cer un Long Island, SAU nu pui lime în Cuba Libre, SAU crezi că Bloody Mary-ul e doar vodcă cu suc de roșii, marș dracu` afară din bar și apucă-te să aduni scrumiere, că îi insulți pe ăia care chiar au avut chef să învețe chestii când te întreabă cineva cu ce te ocupi și îi zici că ești barman.

7. Sindromul „turma mea de oi care nu-s ale mele”. L-ai deranjat grav cu ceva, din varii motive, și nu vă mai înțelegeți, așa că începe să urle la tine să ieși din barul LUI. Băăă, băiatule, mă-ta aia care-ți plătește căminul știe că ți-ai deschis bar? Șef-tu, care a băgat bani în el, știe că ți l-a dat ție? Ai o problemă cu mine, chemi paza și/sau managerul. Punct.

8. Dichisitul. Pe ăsta l-au dat afară din cârciumile de fițe, că fura prea mult, și s-a întors cu coada-ntre picioare la clubăraie, că n-a avut de ales. Ceea ce, automat, l-a făcut să acumuleze niște frustrări, pe care le varsă în capul tău și al colegilor lui de tură. Se uită strâmb dacă nu știi ce e ăla Shlaumbahkodikehn și îți explică pe un ton superior că e lichior de bambus cu puf de veveriță. Face absolut tot în scârbă, ca să-ți fie absolut clar, după ce pleci de-acolo, că tu nu meriți să te servească Înălțimea Sa. Și e nasol.

Pentru că ești barman, frate. Și (ar trebui să) iubești ceea ce faci 😛

Sursa foto

Comments

comments

3 comentarii

  • Radu says:

    nu te mai lua de “desfacatorii de dopuri” ca nu-i corect 😛 eu ador circarii si dichisitii ca e cel mai usor sa faci misto de ei, cum vrei : pe fata sau voalat >:)

    • SkullGirl says:

      Am recunoscut singură că am făcut și eu parte din categoria aia 😛 Nush frate, eu când mă duc în cârciumă, am chef de distracție, nu de făcut mișto de necunoscuți incompetenți și/sau aroganți… Dau un Passport to Hell cu prima ocazie, ca să te convingi de evoluția mea 😛

  • Marian says:

    Nu mi se pare ca ai descris un articol barmani, ci mai degraba oameni care lucreaza in spatele barului 🙂
    Oricum fain articol, am retrait momente amuzante citindu-l

  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *