Capitolul III. Atât de frumoasă, atât de dispensabilă.

CAPITOLUL 0  AICI.

CAPITOLUL I  AICI.

CAPITOLUL II AICI.

Marjorie și Cal sunt doi fraieri cu care m-am împrietenit prin intermediul lui Jim cu vreun an în urmă. Lor le place că sunt detașată, amuzantă și cool, iar mie îmi place că sunt singurele mele cunoștințe normale. Suntem unii pentru alții păpușa Barbie și câinele pe care nu l-am avut în copilărie.

De Revelion, când am forțat-o pe Marjorie să se dezbrace și să se urce pe masă cu mine și Christina, Cal s-a enervat atât de tare, încât a încercat s-o convingă pe Marjorie să nu mai umble cu mine. Dar, pentru că prima dată-n viață o fată își dorește o păpușă Barbie, nu un soț, Cal s-a lăsat până la urmă păcălit să-mi mai dea o șansă.

Amândoi cred că sunt model. De fapt, mai toate cunoștințele mele cred că sunt model. Nu că ar fi prea departe de adevăr, nu ai cum să supraviețuiești în branșa asta dacă nu te învârți și printre niște fătuce prea disperate să slăbească peste noapte, prea complexate ca să se poată suporta sau prea chinuite de standardele societății moderne ca să nu aibă nevoie de un mic „ajutor”.

Sunt ceea ce se numește „model de studio”, iar din treaba asta n-ai cum să faci prea mulți bani. Adevăratele modele își fâțâie cururile stoarse de Regenon și Xenical pe podiumuri, cu toate că au învățat cum se pronunță „Versace” alaltăieri și țopăie dintr-un avion în altul, chiar dacă abia au reușit să traverseze strada fără să le țină nimeni de mână. Frumusețea și inteligența nu fac casă bună. Sperie cam 90% dintre bărbații disponibili. Ceilalți 10% sunt ei înșiși suficient de frumoși și de inteligenți ca să-și fi dat seama până acum că n-au de ce să se lege la cap.

Iar eu… Sunt prea dereglată ca să suport să mă prefac imbecilă și prea puțin ambițioasă ca să îndur chinurile subponderabilității. Mă duce capul suficient cât să fac rost de bani și altfel, iar cu faima…ei bine, la asta lucrez acum.

Christina e singura care știe adevărul, așa cum și eu sunt singura care-l știe despre ea. Nici măcar n-a fost cazul să pecetluim oficial secretul, persoanele care se ocupă cu astfel de lucruri se înțeleg tacit. Pentru eventualitatea în care s-ar gândi să mă dea în gât, i-am lipit cu bandă adezivă niște marfă pe interiorul noptierei. Nu de alta, dar m-am obișnuit atât de mult cu ea pe post de colegă de apartament, încât n-aș lăsa o celulă să ne despartă.

Jack mă făcuse să mă las pentru o vreme, iar când m-am reapucat m-am gândit că n-am de ce să provoc o ceartă. Consider că liniștea e unul dintre cele mai importante aspecte ale unei relații. În plus, el ar fi renunțat la  mine mai ușor decât aș fi abandonat eu din nou afacerile. După cum a și făcut-o, de altfel, dar asta e altă poveste.

Lui Eric nu m-aș îndura să-i spun vreodată și, oricum, îi pasă prea puțin de mine ca să afle de unul singur. Tot ce va ști el vreodată despre mine e că mă droghez doar cu alcool și cu tutun, îmi câștig în totalitate existența din modelling și nu mă interesează decât să ne facem de cap împreună, până se însoară. Toate lucrurile astea sunt groaznic de departe de adevăr.

Am devenit model total accidental. Eram o minoră subnutrită, rasă în cap și îndopată de „cireșele”, stereotipul perfect pentru astfel de activități, așa că totul a fost o chestiune de timp și nici n-a trebuit să fac vreun efort. Când s-a pus problema de făcut eforturi și compromisuri am dat bir cu fugiții, iar când m-am întors îmi trecuse vremea. Tot ce mai puteam să fac ca să salvez ceva din timpul irosit în domeniul ăsta e ceea ce fac și acum.

Cele mai populare chestii pe care le consumă gagicile astea sunt amfetamina și cocaina. De-aia par așa lipsite de griji tot timpul. Una sau două mai scapă periodic și pe hero, dar astea sunt excepții, slabe de înger, care n-ar fi rezistat oricum în modelling, chiar dacă nu și-ar fi semnat ieșirea cu o seringă. Majoritatea își fac cumpărăturile de țoale în Milano și pe cele de prafuri de la mine. Iar cele care n-o fac, au iubiți care iau de la mine. Una era s-o prindă pe Christina sugându-i-o amorezului ei, într-un separeu din Vaultage. De atunci, Christina face doar vizite la domiciliu. A zis că n-are nevoie de scandaluri de-astea publice care să-i afecteze profitul. Fată deșteaptă, ce pot să zic.

Adevărul e că nu prea ai cum să stai la dispoziția tuturor cretinilor cu zâmbetul pe buze, să fii un umeraș cu picioare și să ai cu 20 de kilograme sub greutatea ta normală fără să mai tragi câte ceva. Dietele sunt pentru masochiști, iar sala de fitness – pentru demodați. Chirurgia plastică e și ea bună, dar nu te ajută să reziști presiunii de a fi atât de frumoasă și totuși, atât de dispensabilă. Aici intervin eu.

Primul fotomodel căruia i-am vândut era o puștoaică de origine rusă, care tocmai ce fusese făcută pachet de un scouter super-șmecher și trimisă spre faimă, bani și labilitate psihică. Oksana era una dintre cele mai naive fete pe care le-am văzut să intre în business-ul ăsta. Corect, majoritatea modelelor sunt proaste făcute grămadă, dar ea avea un soi de inocență aparte, un fel de imaturitate dulce care te făcea să zâmbești de fiecare dată când o vedeai minunându-se de absolut tot ce o înconjura. Habar nu avea că era frumoasă și, dacă n-ar fi fost reperată, cel mai probabil ar fi ajuns croitoreasă sau vânzătoare în magazinul maică-sii.

Mi-a zis, într-o pauză de la un shoot la care lucram împreună, că ar vrea și ea „chestie din aia, de care vrea toată lumea”, ca și cum ar fi căutat gumă de mestecat. Pentru o secundă, mi-a fost chiar milă. Mi-a venit să-i spun să uite de asta, să se întoarcă dracului la mă-sa acasă, să facă mâncare și să fete plozi și să fie normală, pe cât de normală putea ea. Mi-a venit să o urc de mână în primul taxi, să șterg cu mâneca boiala aia oribilă care-i îndoia trăsăturile curate, de fată de 15 ani, și să o trimit departe, să fie fericită, fericită și săracă până la adânci bătrâneți.

Dar afacerile sunt afaceri, iar eu n-aș putea să-mi dau cu firma-n cap în halul ăsta niciodată. Plus că nu-mi strica deloc să-mi fac intrarea în domeniu, având în vedere că, la momentul respectiv, toate gagicile luau de la un tip căruia i se spunea Fred – un rahat cu ochi care își trăgea din gram și mirosea tot timpul a farmacie. N-ar fi fost rău să se audă de ceva marfă curată, și n-ar fi fost răi niște bani în plus.

I-am zâmbit și i-am recomandat niște cox. I-am zis, ca de obicei, că prima linie e gratis, „doar ca să vadă dacă-i place”. I-am înfipt bancnota în nară și am apăsat-o cu degetele pe cealaltă. Oksana a inspirat adânc, ceea ce a făcut-o să tușească câteva minute bune. I-am mai făcut o linie, explicându-i că e bine să tragă încet, să lase praful să-i curgă prin sânge.

Peste câteva luni, nasul a început să-i sângereze în timpul unei ședințe foto. Toată lumea a pus asta pe seama oboselii și a unei potențiale insolații, dar toată lumea știa despre ce era vorba de fapt. Micuța Oksana devenise viitor pacient pentru clinicile de reabilitare. Iar eu aveam deja câteva cliente noi.

*****

ACEST CAPITOL FACE PARTE DIN PRIMA MEA CARTE. LE VOI PUBLICA PE PRIMELE AICI, GRATUIT, IAR APOI LE VOI TRIMITE CONTINUAREA DOAR CELOR CARE AU UN ABONAMENT ACTIV AICI.

DACĂ VREI SĂ CITEȘTI CONTINUAREA CĂRȚII, DACĂ ÎȚI PLACE CE SCRIU PE SITE ȘI PE CONTUL MEU DE FACEBOOK ȘI/SAU DACĂ VREI SĂ ÎMI VEZI GALERIILE FOTO NUD, INTRĂ AICI ȘI CONTRIBUIE CU 5$ (22 LEI) PE LUNĂ, CA EU SĂ ÎȚI POT OFERI ÎN CONTINUARE LUCRURILE CARE ÎȚI PLAC. #SUPPORTIVANNA #CRESTEMIMPREUNA

 

Fotografie de Alex Chelba

2+

Comments

comments

0 comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *