Ce ți-aș fi spus dacă am fi fost prieteni

Dacă am fi fost vreodată prieteni, nu știu dacă ți-aș fi spus, dar probabil ți-ai fi dat seama că îți mulțumesc. Câteodată, prin felul în care te-aș fi privit, sau prin cum aș fi lăsat telefonul să sune doar o dată înainte să-ți răspund, ai fi simțit că-ți sunt recunoscătoare că m-ai lăsat să mă apropii de tine.

Sau probabil n-ai fi simțit nimic, fiindcă simțitul e treaba femeilor, iar tu, bărbat fiind, ești ocupat cu făcutul. Așa că m-ai fi făcut. Să mă simt așa, cumva specială, în naivitatea mea, că un om ca tine, prins între o mie de alți oameni, de grupuri, de alăturări dezinteresate sau nu, mereu însoțit și mereu singur, a ales fix scaunul de bar de lângă cel pe care stăteam eu.

Dacă am fi fost prieteni nu cred că ți-aș fi spus că învăț lucruri de la tine, pentru că mi-ar fi plăcut să păstrez măcar o aparență a egalității dintre noi, așa, pentru sufletul meu de muiere care s-a luptat ca să-și merite scaunul ăla de bar. Normal, n-ai înțelege asta, așa cum nu înțelegi nici de ce mi-a trebuit să mă lupt. De ce n-am putut să-mi urmez frumos calea dictată de sex, cu gardul făcut din fulare și șoșoni tricotați la șezătoare, cu sarmale împăturite și oale și scutece murdare.

E chiar simplu, să știi. Pentru că dacă aș fi făcut-o, probabil nu ne-am fi cunoscut niciodată.

Și dacă tot ne-am cunoscut, dar n-am fost prieteni, pot doar să-ți spun că îmi pare bine. Și rău. Bine pentru că rar mi se întâmplă să vorbesc fără să am impresia că celălalt își așteaptă rândul să deschidă gura, sau să ascult fără să-mi aștept eu rândul să spun ce am de spus. Și rău din același motiv.

Poate că e mai bine că n-am fost niciodată prieteni, fiindcă dacă am fi avut timp să fim, mai devreme sau mai târziu ne-am fi împiedicat în noi înșine și, așa cum am învățat de la tine, cu cât ai mai multe, cu atât ai mai mult de pierdut. Eu n-aș fi putut să înțeleg de ce te limitezi, tu n-ai fi putut să înțelegi de ce mă descopăr. Cum să nu te afecteze? Cum să nu înnebunești? N-ai dreptate! Nu vreau să am! Cum să nu vrei? Nu există așa ceva!

Ba există. Pentru că uneori e mai importantă legătura decât dreptatea. Deși cu ambele poți să mori spânzurat de gât dacă ții cu tot dinadinsul, doar una dintre ele se poate ține în mână.

Uneori e mai important să lași lucrurile să curgă decât să le iei la întrebări.

Uneori contează mai mult să lași de la tine decât să pui.

Poate că, dacă am fi fost prieteni, nu ți-aș fi spus nici asta.

Poate aș fi greșit.

În schimb, dacă am fi fost vreodată prieteni, ți-aș fi spus că poți să fii fericit. Că fericirea nu ține nici de vârstă, nici de context, nici de împrejurimi, că dacă vrei un drum luminat trebuie să aprinzi întâi lanterna pe care o ai în mână. Că locul ți-l faci întâi tu cu tine și apoi cu alții, că tot ce vine din afară e atras de ce e înăuntru, că oamenii nu se dețin, că lucrurile nu se repară întotdeauna înlocuindu-le și că oricât de mișto ar fi viteza, cel mai mare neajuns al ei e că nu te lasă să vezi ce e pe geam. Cu atât mai mult cu cât, atunci când ai doar două roți, nici nu prea ai geamuri 🙂

Dacă am fi fost prieteni chiar cred că ți-aș fi spus la un moment dat toate astea și, deși ai fi înțeles, nu m-ai fi băgat în seamă. Până la urmă, ce știu eu? Sunt doar o femeie.

Și știi ce e cel mai trist? Că până și diavolul tot doar atât e.

Doar un om.

 

 

********

PERSOANA PENTRU CARE E SCRIS ACEST TEXT N-AR FACE-O ÎN RUPTUL CAPULUI, DAR TU POȚI S-O FACI!

DACĂ VREI SĂ AFLI CONTINUAREA CĂRȚII, DACĂ VREI SĂ VEZI GALERIILE MELE FOTO (NUD ȘI NON-NUD) SAU DACĂ PUR ȘI SIMPLU ÎȚI PLACE CE CITEȘTI PE ACEST SITE SAU PE CONTUL MEU DE FACEBOOK ȘI ÎȚI DOREȘTI SĂ MĂ SUSȚII, INTRĂ AICI ȘI CONTRIBUIE CU 5$ -22 DE LEI- PE LUNĂ, CA EU SĂ POT CONTINUA SĂ ÎȚI OFER LUCRURILE CARE ÎȚI PLAC.

#CREȘTEMÎMPREUNĂ #SUPPORTIVANNA

 

Sursa foto

 

1+

Comments

comments

0 comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *