It’s been a good ride. Probably the best. La mulți ani!

Hey, da, nu-i așa/Păi da ce credeați, fraților, că-s sănătoasă cumva?/Poate. Sau, nu-i chiar așa/I don’t give a fuck yo

Doar un fum sau doar un vis? N-ai putea răspunde, deși îți dorești, tu întotdeauna ai știut răspunsul la toate pe când eu, la nimic. Un fum de Parliament Aqua Blue pe care-l dădeam de la unul la altul, pentru că tu nu uzi filtrele când tragi și nici nu le încingi. Un vis în care eu eram îmbrăcată în alb și te chemam să vii pe cealaltă parte. Cel mai sinistru vis din viața ta.

O fotografie în contre-jour cu răsăritul zâmbind în fundal și două umbre una lângă alta, două umbre care atunci nu știau că își vor spune la mulți ani una alteia de cel puțin zece ori în viața asta. Cel puțin. Până acum. La mulți ani!

La mulți ani și tot ce îți pot dori e să îți păstrezi coama de rege cât mai mult, și pe cea de pe umeri, și pe cea din suflet. Să rămâi vertical, de netrecut, stâncă, așa cum îți place ție să spui. Să-ți cadă cuvintele ca pietrele de temelie, întotdeauna, să nu uiți cine ești și să ai puterea să le amintești celor care o fac. Mai sunt fraieri, dar ai tu grijă de ei. Mereu ai avut.

Îți doresc să te poți, într-o zi, elibera, să nu mai fii centrul țintei la care trage toată lumea, ci să devii unul dintre trăgători. Îți doresc liniște. Îți doresc respect. Îți doresc să îți găsești echilibrul, să îți iei traiectoria în mâini și să o pavezi cu dale de ciment. Să privești în urmă și să ții capul drept, să zâmbești superior, să îți apară singura ta gropiță în obraz, să scuturi din plete și să mergi mai departe.

Când tot ce-a fost cândva s-a stins în câteva secunde, rămâne în urmă cenușă și profeția spune că e acolo doar ca s-o poată scutura de pe aripi pasărea Phoenix, în timp ce Corbul plutește amenințător în zare. Flăcările gemene se nasc o singură dată și îți doresc, chiar și așa, să rămâi suficient de sincer cu tine încât să nu uiți. Poate doar să ierți. Îți doresc să aduni firimiturile pe care un alt tu, mai înțelept, le-a lăsat în drum, ca să nu-și piardă niciodată calea înapoi spre casă.

La mulți ani și sper din tot sufletul să nu mai lași să-ți treacă de degete neghină, în timp ce alegi cele mai bune boabe de grâu. Îți doresc ploi, cât să poți să sădești, iar marea de la geamul tău să se învolbure, îți doresc soare, ca să crească frumos și pe balcon să apară pescăruși, să ciugulească gaura de glonț pe care am făcut-o amândoi în zid, să se înfoaie și-apoi să plece iar. Cu orice-ai încerca să umpli un gol din perete și tot n-o să fie niciodată perfect la fel. Să pui un material străin peste unul care dăinuie de decenii e ca și cum ți-ai lipi o mână de lemn în locul celei drepte care ți-a fost tăiată – e acolo, e lăcuită frumos, șlefuită de mâini de meșter priceput, însă n-o poți folosi și cade la prima îmbrânceală. La primul cutremur.

Îți doresc cât mai multe răsărituri cu Jahova, cât mai mulți bocanci prăfuiți în zori, cât mai mult Manowar ascultat în creierii dimineții, până îți cheamă vecinii poliția. Sau eu. Îți doresc să fii mereu același nucleu care atrage în jurul lui, ca un magnet, zeci și zeci de furnici lucrătoare, de greieri trubaduri, de fluturi îmbrăcați frumos, cu spatele gol, cu talia joasă și cu vesta descheiată peste sutien. Îți doresc să nu ți se oprească niciodată muzica, nici din afară, nici dinăuntru, și uneori, o dată pe secol, așa cum bine știm, să cânți la karaoke I Did It My Way.

Spuneam că nu ne vom schimba și totuși am făcut-o, iar asta e, deopotrivă, și bine, și rău. Bine pentru că am crescut amândoi, eu ca iedera, cățărându-mă pe zidul tău, tu, ca stejarul, puternic și mândru. Iar rău, pentru că zidul meu se fisurează și se crapă, parcă voit demolându-se din interior, iar lumina coroanei tale de frunze și ghinde strălucește acum pe alte meleaguri. Ți-ar da raze, dar tu nu le mai vrei. E ziua ta, așa că n-o să spun că o să-ți pară rău. O s-o gândesc doar, o să trag un fum și-un vis și o să merg mai departe.

La mulți ani și sper ca palmele pe care le-am lăsat pe peretele tău să nu-și piardă niciodată culoarea. Poți să văruiești peste ele, e drept, dar asta nu o să le facă să dispară. Vom ști amândoi că ele rămân acolo și e nevoie doar de o lamă suficient de fină încât să iasă din nou la suprafață. La suprafața ta și a mea, două contururi de capete care se privesc fix în ochi, cu verde și cu negru.

Îți doresc să aduci înapoi canapeaua veche și roasă de cățel, cu amintiri sub fiecare arc, și să păstrezi tablia de pat pe care ai moștenit-o după ce am închis pentru ultima oară ușa unei garsoniere de lumea a treia, unde un încălzitor electric lăsa cea mai frumoasă lumină din viețile noastre. Să calci mereu pe scândurile pe care ne-am cunoscut, să mergi apăsat spre bar, oricare ar fi el, și să bei un shot în cinstea noastră. La mulți ani!

Să treacă încă zece ani ca ăștia și tot nu mi-ar părea rău, pentru nicio vorbă aruncată cu ciudă, la nervi, pentru niciun țipăt, pentru nicio lacrimă. După ce se clătește înverșunarea și valurile spală, milimetru cu milimetru, patima de pe nisip, în loc rămân cheia de la cătușe, pana de chitară, mâna mea tatuată cu pene de păun și mâna ta care poartă un inel cu gheară de șoim. Desigur, pot să mă jupoi și tu poți să-ți scoți inelul, dar semnele și rănile vor fi acolo mereu. De ce să ne împotrivim?

Poate ești nebun sau poate chiar genial, poate-ți bag pula-n morți sau poate bem un pahar, hai, ridică-l în cinstea tuturor lucrurilor pe care le-am pierdut în celălalt, și-n cinstea celor pe care le-am câștigat, mai stăm o tură, mai băgăm o fisă care salveză căsnicia 🙂 Poate mă port frumos sau poate nu mă port deloc, cu mine n-o să știi niciodată, dar îți place să riști, ce e clar e că azi, de ziua ta, în amintirea a tot ce-a fost, cu ochii în tavan și cu o saltea veche sub coloană, visând la stele proiectate și la lalele roz, nu pun toate piesele pe stop, ci le las să curgă.

Poate, într-o zi, o să deschidem ochii din nou. Sau poate…

La mulți ani!

 

1+

Comments

comments

0 comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *