Patru feluri în care pozatul nud mi-a schimbat viața

„Eu n-aș putea să fac niciodată așa ceva!”

Cred că asta e replica pe care am auzit-o cel mai des, când vine vorba de faptul că eu, o persoană complet anormală, n-am nicio problemă în a-mi expune propria nuditate. Pe următoarele locuri vin „Nu ți-e rușine?”, urmată de „Niciun bărbat normal n-ar accepta ca iubita lui să facă așa ceva, o să mori singură” și, desigur, „Cum să nu-ți pese că bărbații se masturbează la pozele tale?”. Mențiunea de onoare merge la „Ești o curvă!”, și spun mențiune nu pentru că n-ar fi o replică frecventă, ci pentru că mi se spune asta cu aproape orice ocazie, orice aș face. Sunt o curvă pentru că folosesc cuvinte vulgare, pentru că port haine decoltate, pentru că am fost cu X și nu cu Y, pentru că exist. Am mai scris despre asta aici.

Prin acest articol, nu-mi propun să-i dau nimănui lecții sau să convertesc pe cineva la vreo Sectă a Oamenilor în Curul Gol. Consider că e dreptul fiecăruia să-și dea pantalonii jos când și cum dorește și nu-s eu în măsură să le dictez altora ce să facă cu propriile izmene. Aș vrea doar să vă povestesc un pic cum e să te afli de cealaltă parte a baricadei – acolo unde oamenii sunt puțini și ținta pentru aruncat bulgări de oprobriu e veșnic aprinsă.

Pentru că da, prețul pe care trebuie să-l plătești ca să-ți poți permite o asemenea nerușinare atârnă greu. Am fost tăiată de multe ori de pe lista de persoane propuse pentru campanii publicitare, fiindcă „nu vrem să ne asociem imaginea cu așa ceva”. Probabil n-am să pot lucra vreodată în televiziune. Nici măcar în corporație, presupunând că aș lua-o razna și chiar mi-aș dori asta la un moment dat. Observați că nici măcar nu aduc în discuție domenii precum politica sau magistratura.

De când fac asta, am devenit dificil de abordat de unii – nu avem ce discuta cu asemenea persoană imorală, și prea ușor de abordat de alții – hai, păpușea, nu vii până la mine să-mi arăți pe viu ce e în poză? Hai, că-ți place și ție, știu eu!

De când fac asta, corpul meu a fost comentat chirurgical, măcelărește, de zeci și zeci de ori – are sânii lăsați, are vergeturi, e oribilă, talia ar merge puțin mai îngustă, era mai bine dacă avea fundul mai bombat, se vede pe mâini că nu bagă suficient la sală, parcă în poza asta e mai grasă decât în ailaltă. 

Mi-am asumat toate lucrurile astea de la început? Parțial.

Regret? Nu.

Merită? Categoric da.

Și hai să vă explic și de ce:

1. Am renunțat la complexe

Motivul principal pentru care majoritatea oamenilor n-ar face niciodată așa ceva e că nu se simt bine în pielea lor. Li se pare că sunt prea grași, prea strâmbi, că o au prea mică, că le au prea mici, că de-acolo mai trebuie luat și pus în partea ailaltă. În momentul în care te hotărăști să te arăți lumii întregi așa cum te-a lăsat Mama Natură, începe un proces de autoasumare care pentru mine e neprețuit.

Când eram model de agenție, mi-era teribil de rușine de corpul meu. Rușine până la a refuza să merg pe plajă altfel decât în pantaloni trei sferturi. Genul ăla de rușine. Ironic, nu-i așa? Când am început să mă accept așa cum sunt, cu fundul meu mare, cu vergeturi, cu umerii lați, cu absolut tot ce e nu neapărat urât, cât neîncadrabil în standardele revistei Cosmopolitan, a fost pentru prima dată când am luat o gură de aer. Da, frate, uite, asta sunt. Puneți-mă pe un postament rotativ și ziceți ce aveți de zis. Gata, ați terminat? Doar atât? Mă așteptam la mai rău…

Singurul mod de a-ți învinge temerile e să dai nas în nas cu ele.

Și după atâția oameni care m-au analizat milimetric ca să-mi pună defectele în frunte și să se laude că le-au descoperit, știți care e singurul complex cu care am rămas?

Faptul că am urechile prea mari.

2. A dispărut stresul că voi fi expusă de alții

Revenge porn-ul a devenit o metodă de tortură psihică din ce în ce mai utilizată, de la apariția internetului încoace. Și nu-i spun tortură doar pentru efect dramatic. Am trecut și eu prin asta.

În liceu am avut o relație cu un psihopat. Pentru că eram o gâscă proastă, în momentul în care mi-a propus să ne facem poze dezbrăcați, am acceptat. Doar ne făceam reciproc, nu doar el mie, nu-i așa? Și doar era cu aparatul meu, nu-i așa? Și doar ne iubeam și eram împreună de un an și n-ar fi fost în stare să-mi facă niciun rău…nu-i așa?

Ei bine, nu. Nu-i așa. Pentru că tipul a profitat de un moment în care dormeam la el, a descărcat pozele de pe aparat în calculatorul lui, apoi le-a șters de pe aparat, ca să nu-mi rămână și mie cea cu el (și chiar dacă mi-ar fi rămas și aș fi făcut-o publică, lumea ar fi ridicat din umeri, doar el era băiat). Uitasem complet de asta până când ne-am despărțit și a început să mă șantajeze că o să pună poza cu mine pe net, că o să i-o trimită maică-mii și profesorilor și că o să o printeze și o să umple liceul cu ea.

Nu vă puteți imagina ce e în mintea unei adolescente când aude așa ceva. M-am gândit inclusiv să mă sinucid.

Din pur noroc, până la urmă a renunțat la plan și poza n-a mai apărut pe nicăieri. Dar teroarea prin care am trecut atunci nu se compară cu nimic, iar zilele în care am fost la un pas de a mă arunca de la etaj nu se mai pot lua înapoi.

Desigur, eu eram minoră. Dar văd și acum adulți terifiați de perspectiva de a fi expuși nud de alții și îmi pot doar imagina că e un stres teribil. Poate vrei să faci topless pe plajă, dar nu poți, pentru că dacă-ți face cineva poză? Poate te fotografiază iubitul când nu ești atentă și folosește asta ca armă împotriva ta când vă certați – revenge porn-ul nu se practică doar în rândul adolescenților. Poate îți hackuiește cineva camera de la laptop și apari pe net cum ieși în fundul gol de la duș.

În cazul în care mi s-ar (mai) întâmpla mie așa ceva, aș putea să spun doar așa, și? Prietene, e netul plin de poze cu mine goală, puse acolo de mânuța mea. Go for it! Poate chiar mi-ai surprins un unghi interesant, cine știe?

3. Mi-am redefinit ideea despre intimitate

Când mă gândesc la intimitate, mă gândesc în primul rând la ce se află în mintea mea, apoi la spațiul meu personal. Am foarte mare grijă cum îmi împărtășesc gândurile, când și în ce formă o fac, iar una dintre dovezi e acest site. Nu primesc pe oricine la mine acasă, pentru că nu știu la ce comportament să mă aștept și urăsc când cineva îmi atinge lucrurile personale fără să ceară voie sau când se uită cruciș la felul în care îmi aranjez hainele. Asta e intimitatea mea.

M-am simțit de o mie de ori mai dezbrăcată atunci când am început seria de confesiuni (pe care le puteți găsi momentan aici și aici) decât când am pus muzică nud. M-aș simți de milioane de ori mai violată dacă ar intra un străin încălțat la mine în casă, mi-ar folosi prosoapele și ar bea din cana mea preferată, cu oițe, decât m-am simțit când mi-a văzut tot internetul vaginul.

Intimitatea nu e despre un organ. Așa cum mi se pare în regulă să-mi vadă toată lumea ochii și urechile, mi se pare la fel de natural să-mi vadă toată lumea organul genital. Ba nu, mint. Nu mi se pare atât de în regulă să-mi vadă toată lumea urechile. Am zis deja că sunt enervant de mari.

4. M-a ajutat să triez oamenii

Noi nu avem ce discuta cu ea, pentru că e imorală – perfect, înseamnă că nici n-aș avea ce discuta cu voi. Ce să vorbesc cu niște oameni care își etichetează semenii pe baza alegerilor personale, care nu afectează pe nimeni cu nimic? Ce să vorbesc cu unii cărora le e rușine de ceva atât de normal și banal cum e nuditatea? De ce altceva vă mai e rușine? Pe baza căror altor criterii mai judecați? Și dacă nu aș fi fost imorală, ați fi găsit voi alte lucruri pe care să mi le puneți în frunte. Pentru că așa sunteți voi, niște oameni mărunți, care gândesc în parametri, bârfesc pe la colțuri și le crapă pudoarea pe bombeuri ca crema de ghete uscată. Probabil că dacă n-aș fi fost imorală și v-ați fi învrednicit să discutați cu mine, m-ați fi păcălit la început și-ar fi durat ceva până să vă dați arama pe față. Așa, m-ați scutit de niște timp pierdut. Mulțumesc!

Niciun bărbat normal n-ar accepta ca iubita lui să facă așa ceva – și de ce, mă rog? Pentru că are impresia că asta o face o femeie ușoară? Pentru că se simte nesigur la gândul că o vor și alți bărbați? Pentru că își dorește să o dețină? Păi atunci e bine că bărbatul ăla nu m-ar vrea ca parteneră, că nici eu pe el. Ce să fac cu unul care pune semnul egal între înșelat și o fotografie cu un corp gol? Cum să mă înțeleg cu un om care crede că e suficient să mă vrea alții, că eu m-am și dus? Cum să construiesc o relație sănătoasă, când celălalt are impresia că sunt un obiect care-i aparține? Din nou, mulțumesc pentru economia de timp! O viață bună!

*****************************************

DACĂ VREI SĂ AFLI CONTINUAREA CĂRȚII, DACĂ VREI SĂ VEZI GALERIILE MELE FOTO EXCLUSIVE (NUD ȘI NON-NUD) SAU DACĂ PUR ȘI SIMPLU ÎȚI PLACE CE CITEȘTI PE ACEST SITE SAU PE CONTUL MEU DE FACEBOOK ȘI ÎȚI DOREȘTI SĂ MĂ SUSȚII, INTRĂ AICI ȘI CONTRIBUIE CU 5$ -22 DE LEI- PE LUNĂ, CA EU SĂ POT CONTINUA SĂ ÎȚI OFER LUCRURILE CARE ÎȚI PLAC.

#CREȘTEMÎMPREUNĂ #SUPPORTIVANNA

 

Fotografii de Riven Art

0

Comments

comments

0 comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *