Recenzii de cărți proaste. „Moștenitoarea” de Sandra Brown

Uneori, creierul meu obosit de atâta Nietzche, Camus și Heidegger mai are nevoie de o pauză. Pur și simplu diger atâta existențialism și hermeneutică, încât am impresia că într-o zi mă voi prăbuși în abisul conștiinței mele hipersolicitate de prea multă deșteptăciune.

Fac mișto. Am cont pe Scribd, aveam chef să citesc o prostie și era ori asta, ori eticheta de la șampon. Acum îmi pare rău că n-am ales-o pe a doua.

Despre autoare: Nu știu câtă lume mai știe acum, dar Sandra Brown a fost idolul la care se închinau pe vremuri mamele și bunicele noastre. Femeia asta (despre care se zvonește că nici n-ar fi existat cu adevărat, de altfel) a reușit acum vreo douăzeci de ani să rupă norma la vândut romane de dragoste de duzină și să scoată din monotonia conjugală o grămadă de casnice care aveau nevoie de o fantezie scurtă și ușor de citit, așa, cât iei pauză de la amestecatul în ciorbă.

Despre carte: „Moștenitoarea” e prima carte de-a dânsei care mi-a picat sub privire pe Scribd și este despre, ați ghicit, moștenitoarea unui viloi în Malaezia, care-i este lăsat postdeces de nașul ei, de care ea nici n-avea habar că există. Mi se pare normal. Cum altfel să pornești visul oricărei femei, dacă nu cu un purcoi de bani care pică din cer? Dracu’, până și eu încă mai sper.

Povestea: În momentul începerii acțiunii, Andrea, o duduiță de 22 de ani, se află în avion spre Malaezia, având ca vecin de loc un străin misterios, brunet, înalt, căruia „i se ghicesc mușchii bine definiți prin mătasea cămășii”. Momoa, păpușă, tu ești? Ah, stai, că ăsta e tuns scurt. Deci e evident din primele pagini cine o s-o fută pe asta.

Ea se scoală de pe scaun să se ducă la budă și apar turbulențele, drept urmare îi pică străinului misterios drept în p…oală. Ca-n bancul cu găina și cocoșul, mai bine mă-mpiedic. Asta hihihi, hahaha, mă scuzați, ăla – lemn. Pfai de capul meu, plot twist! De fapt n-o place! Mamă, Sandra, în ce tensiune m-ai băgat, acum clar o să cred că sunt șanse ca ăștia doi să nu se fută.

Ajung oamenii la ceva escală, se duc la ceva hotel, aflăm că pe individ îl cheamă Nicholas și e doctor. Ăsteia îi vine cheful de plimbare, el îi zice că e periculos, ea face pe-a dracu’ și se duce oricum, se rătăcește, sar niște cerșetori pe ea, iiiiiincredibil, omul vine și-o salvează. Păi cum de unde știa exact unde e? O urmărise de la hotel, desigur! Că așa se întâmplă în viață, întâi iei complet de-an pulea o căruță de bani, după care te întâlnești cu bărbatul viselor oricărei femei, după care ăla stă să facă pe îngerul cu tine și să-ți păzească pizda că ai tu figuri de femeie independentă. Mi se pare normal.

Fast forward, ajung ăștia în Malaezia, aflăm că se îndreptau și fix spre același oraș. Căca-m-aș în ele coincidențe! Andrea se cunoaște între timp cu Mike,  un băiețaș evident superb și evident tot plin de bani, numai că ăsta nu e brunet și nu e doctor, deci e evident cine NU o s-o fută pe asta.  Mike o scoate în oraș să-i prezinte înalta societate, o cunoaștem și pe Kara, o gagică megaultrabună și, cum altfel, megaultrabogată.  Aflăm bârfe despre Nicholas și despre faptul că e burlac convins și „nicio femeie nu poate să-i ajungă la suflet” pentru că „se zvonește că a fost rănit în dragoste”. Și aici o să fac o pauză și o să mă înclin în fața geniului literar al oricui o fi scris căcatul ăsta. Pentru că dacă nu e suficient ca unul să fie frumos, bogat, realizat profesional și s-o ardă macho-protector cu tine în timp ce te ține la distanță ca să nu pară pămpălău, joci cartea cu vulnerabilitatea emoțională din cauza traumelor și clar ai un câștigător!

Bun. Acum că s-a brodat suficient la imaginea masculului ideal, trecem la femela ideală. Andrea iese într-o zi la cumpărături și salvează un pui de malaez care era să fie călcat de o mașină. În acest avânt deosebit de curajos și de aventuros, își fute glezna și nu o să ghiciți unde ajunge! Hai că vă zic, că mi-e să nu muriți naibii de la suspans. LA DOCTOR, bineînțeles!

La doctor, adică la Nicholas, aflăm că femeia are o luxație. Plm, luxație. Am avut și io. Însă cazul ei este tratat cu maximă seriozitate, de zici că avea cancer, și ăla o pansează, o unge, o drege, o linge-n cur și în următoarele zile tot apare pe la ea pe acasă s-o „verifice”. O verifică pe bune, nu cu penisul, stați ușurel că ajungem și acolo. Dar desigur că într-un oraș din pizdă cu satelitul, plin de dizinterie și molimă verde, singurul doctor n-avea altă treabă mai bună de făcut decât să tot facă ture pe la una cu o luxație.

Blablabla, asta tot iese în oraș cu Mike, se tot ciocnește de Nicholas, și-o tot ard cald-rece-cald-rece, ba simt fiorii, ba nu simt fiorii, ba se enervează unul pe altul, ba le trece, își văd sclipiri în ochi, răsuflări pe ceafă, căcaturi de-astea de puberi aflați la primii floci.

Mike încearcă să-i bage ăsteia limba-n gură, ea sare ca nebuna, chestie care ar trebui să ne dea de înțeles că pe lângă faptul că e frumoasă, tânără, curajoasă și moștenitoarea unei mari averi, femeia mai e și castă. Aflăm că Mike e îndrăgostit de Kara-bunăciunea, și cică și ea de el, numai că „le e teamă să-și recunoască”. Aparent în orașul ăsta toată lumea e extrem de stabilă și matură emoțional. O fi de la căldură, plm.

Dublu fast-forward că deja m-am plictisit, Andrea se duce cu Mike la ceva bal, evident apare și Nicholas, asta se udă, Mike se îmbată pentru că o vede pe Kara cu ceva agarici, o păcălește pe Andrea că o duce acasă dar de fapt încearcă să i-o vâre, asta fuge, apare Nicholas care din nou o urmărise și cumva chestia asta ar trebui să fie romantică, nu dubioasă, pentru că se știe că un om e considerat stalker psihopat numai dacă e urât și ratangiu. Nicholas îl pocnește pe Mike și o salvează pe damsell in distress, o duce acasă, toate bune și frumoase, numai că iar nu se fut pentru că altfel grămada asta aburindă de literatură n-ar fi avut cum să aibă 188 de pagini.

A doua zi apare Mike să-și ceară scuze și s-o ceară pe Andrea de nevastă pentru că pitong, ea îl refuză și îl ia în brațe ca să-l consoleze și fiiiiiiix atunci apare ăstălalt care o taie bufnind și trântind într-o megacriză de gelozie. Păi cum, fă, io te scap de bou, îl și bat, și tu te ții în brațe cu el? Mai făceai și pe mironosița cu mine! Toate sunteți curve, smr.

Andrea se hotărăște să vândă viloiul și să se care, ajunge pe la Nicholas să-l anunțe de decizie și într-un mare final, cu surle și trâmbițe, SE FUT. Vă las cu faza, că știu că de asta sunteți aici.

După ce se fut, ăsta dispare și îi lasă un bilet, asta și mai rănită se hotărăște și mai tare să se care, se suie-n tren, ăsta vine după ea și o dă jos romantic din tren după care o linge pe peron și-i mărturisește că s-a îndrăgostit de ea de când a văzut-o în avion. Numai că s-a purtat cu curul pentru că altfel ar fi murit Sandra Brown de foame, vă dați seama.

Mike și Kara se căsătoresc, Andrea și Nicholas se duc la nuntă și ni se dă de înțeles că urmează și ei să-și pună pirostriile și gata am terminat doamne ajută la toată lumea.

Concluzia: Poți să îți găsești fericirea-n viață doar dacă ești frumos și bogat, fără să trebuiască să muncești vreo secundă pentru niciuna dintre astea două. Dacă vreuna dintre ele îți lipsește, ai pus-o.

Nota: Dat fiind faptul că am zis de la început că astea-s recenzii de cărți proaste, o să notez în funcție de cât de sclipitor de proaste sunt. Cam ca la „Zmeura de Aur”. „Moștenitoarea” ia un 8, pentru că da, se poate mult, mult mai rău de atât.

Și dacă te-ai distrat cu acest text, mă poți susține printr-un abonament de 5$ (22 de lei) la www.onlyfans.com/ivannaravac. Tot acolo găsești și galeriile mele foto nud, în caz că te interesează. În caz că nu, poți doar să te bucuri și să te lauzi la prieteni că ai făcut o faptă bună și i-ai făcut cinste cu un pachet de țigări creatoarei tale de conținut preferate. Mulțumeeeesc 😀

2+

Comments

comments

0 comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *