Un caz de forță majoră

În ultimele câteva luni am mâncat numai căcaturi. Bănuiesc că știți cum e – te apuci să bagi în tine numai mizerii, că oricum vin Sărbătorile și slăbești dup-aia. Ei bine, eu eram pregătită de Sărbători de prin august. Am balotat la pui cu smântână și cu cașcaval și cu bacon și cu cartofi prăjiți cu maioneză și cu BigTasty de la Mc până n-am mai avut aer. Mă rog, eu am avut, dar pantalonii de pe mine gemeau și se frângeau. Și la propriu, și la figurat. Zic gata, până aici, nu se mai poate! Jur să mai bag în mine porcării NUMAI în caz de forță majoră! Mă apuc de MÂNCAT SĂNĂTOS!

Asta a fost acum vreo două luni. Mi-am cumpărat niște piept de pui, a putrezit în frigider. Mi-am luat niște roșii, au sfârșit pline de mucegai, aruncate în coșul de gunoi lângă cutia de pizza. Iaurtul de băut mi l-am pus din greșeală în cafea, că eram adormită și am crezut că-i lapte, și cam aia a fost singura lui întrebuințare. Între timp, slănina se aduna pe mine cum se adunau hainele de spălat în coșul de rufe. Că eu așa funcționez. Dacă sunt nesimțită cu o chestie, apăi sunt cu toate, ce să ne mai complicăm atâta. Deci să știți că puteți să riscați să intrați la mine în casă doar când mă vedeți că alerg pe bandă. Dacă vi se pare că m-am cam îngrășat, oricât v-aș chema eu la mine la cafele că mi-e lene să ies, vă rog din suflet, spuneți „nu”.

Așaaaaa. Ieri mi-am dat eu seama că nu mai am nicio scuză. Iubit nu mai am, să zici că mă antrenez cu el la aruncat haleală sub nas, că așa sunt porcii ăștia de bărbați, numai de la ei ni se trag toate nenorocirile. Crăciunul s-a dus. Revelionul s-a dus. La munte am fost. La mare vreau să merg la vară, că sunt un animăluț foarte solar, dar dacă mă fac cât Casa Poporului n-o să mă mai duc de jenă. Deci hai, Ivanno! Nud pe plajă! Bagă salată! Buricul gol! Ia fără pâine! Cur mișto! Ia mâna de pe pachetul ăla de unt că te ia mama dracu’ imediat!

Și m-am apucat să-mi fac set-up-ul. Întâi hainele. Bun. Unul dintre motivele pentru care m-am hotărât să închiriez garsoniera asta e că venea la pachet cu o mașină de spălat cu uscător. Moamă, am scăpat de întins rufe/cules rufe, ejnebun? Le bag, le scot, am rezolvat problema! Purrfect! Aha. Ar fi dacă ar și funcționa uscătorul. Mă rog, el săracul funcționează, nu știu eu cum să-l programez. În ultima vreme nici nu mi-am mai bătut capul să învăț. Pur și simplu am uitat că există manual de instrucțiuni și apăs random pe butoane să văd ce se întâmplă. Mi-au ieșit rufele cu clăbuci pe ele o dată. Anulasem funcția de clătire. Altă dată le-am găsit de zici că le băgasem într-un acordeon și dădusem cu el de pereți. Aparent e ceva chestie cu „n-are nevoie de călcare” pe care eu o activasem așadar erau ferfeniță. Nici măcar n-am fier de călcat, deci le-am făcut și eu ghemotoc și le-am îndesat într-un sertar. Dacă mă vedeți vreodată pe stradă ca scoasă din cur, să știți că e de la mașina aia proastă, nu de la mine.

După ce am dat drumul la programul de spălare-plus-uscare-doar-în-visele-mele, conform unui ritual doar de mine știut, care în limba lui Dee-Dee s-ar putea traduce prin „uuu, oare ce face butonașul ăsta?”, m-am apucat și de partea nasoală a Schimbării la Față și Trup a Ivannei. Mâncarea. Hai să gătesc acuma, ce să mai fac… Ce avem? Pui cu legume? Fără ulei? Nici măcar un strop? Fir-ai a dracu’ soartă.

Am scos puiul. L-am pus pe tocător. Hm. Alunecoasă javră. Bine, nici eu n-am mai gătit din Mezozoic. M-am apucat să-l feliez, că niciodată nu știu cât se ține în tigaie și mi-e frică de salmonella și de obicei îl fac cauciuc. Mașina de spălat a început să scoată sunete demonice. M-am speriat că am crezut că a venit cutremurul și am scăpat puiul pe jos. Căca-m-aș. Aparent apăsasem pe ceva program de superuscare. Nici măcar Iadul nu ți le usucă așa bine, gen. Mda. Păcat că n-am nimerit și pe ăla de spălare, așa că în două ore de spasme mașina mea a transformat niște rufe uscate în niște rufe-deșert. Vă imaginați încântarea.

Am revenit la haleală. Am aruncat puiul care căzuse pe jos. Am luat alt pui. Ăsta a făcut niște tumbe prin aer, în timp ce îmi sărea printre degete ca peștii ăia vii, după care mi-a scăpat în chiuvetă, peste tigaia plină de detergent. Am aruncat din nou puiul. Am spălat tigaia și, dacă tot mă apucasem, restul vaselor din chiuvetă. Între timp, punga de legume congelate pe care o uitasem pe masă a început să băltească. Scoate mopul. Bagă legumele. Bagă mopul la loc. Scoate alt pui. Să mai vină acum vreunul la mine să-mi spună cum femeile trebuie să facă treabă-n casă, că-i fut un Presto Pizza în cap de nu se vede!

Am reușit într-un final să tai nenorocirea aia de copilul găinii curului și-al sfinților și-al dumnezeilor paștelor și cristoșilor astăzi și mâine și-n toate zilele de joi amin. L-am pus în tigaie. Am dat drumul la hotă. Am stat. Notificare pe facebook. Nu o să mă las pradă tentației. Altă notificare. Piei și lasă-mă, EU SUNT GOSPODINĂ AICI DAAA?

Uuuu, subscriber nou pe OnlyFans! Ia să vedem. Hmmm… Scroll, scroll, ia uite, mi-a dat like cineva, oare să las poza asta sau să pun alta, of, decizii, decizii, CĂCAT, S-A LIPIT JEGUL DE PUI!

Deja mă întrebam sincer de ce exist și care e scopul meu pe acest pământ. Și, mai ales, oare cât o să mă coste nisipul pe lună pentru cele 52 de pisici pe care o să le adopt când o să mă împac într-un final cu gândul că nu mă ia nimeni, de bună la casa omului ce sunt. Câte una pentru fiecare an de inutilitate.

O lacrimă mi s-a prelins pe obraz și a sfârâit în tigaia de pe care încercam să-mi rașchetez cina, ca s-o întorc pe partea ailaltă până nu e prea târziu. O rașchetam cu furculița, gen, că n-am spatulă de-aia de lemn. De la prea mult zel, o bucățică de carne a zburat pe perete și s-a prelins apoi pe aragaz, căzând cu un zgomot surd. Ca al inimii mele care se frângea.

Așa îți trebuie, fă, dacă ai vrut să fii femeie independentă și *sniff*…și plină de *sniff sniff*…

M-am uitat la bucătăria mea plină de fum, la coșul de gunoi plin de pui care n-o să mai fie mâncat niciodată. Pentru că sunt eu proastă, de-aia. Săracul pui. Pentru o secundă m-am gândit să scot legumele congelate și să le sug ca pe bomboane. Dar nu. Era mai grav de atât. Era chiar…

Alo, Presto Pizza? Da, cu extra mozzarella, vă rog. Și extra sos, da, de ce nu.

…un caz de forță majoră.

********

DACĂ VREI SĂ CITEȘTI CONTINUAREA CĂRȚII, DACĂ ÎȚI PLACE CE SCRIU PE SITE ȘI PE CONTUL MEU DE FACEBOOK ȘI/SAU DACĂ VREI SĂ ÎMI VEZI GALERIILE FOTO NUD, INTRĂ AICI ȘI CONTRIBUIE CU 5$ (22 LEI) PE LUNĂ, CA EU SĂ ÎȚI POT OFERI ÎN CONTINUARE LUCRURILE CARE ÎȚI PLAC. #SUPPORTIVANNA #CRESTEMIMPREUNA

 

Sursa foto

0

Comments

comments

0 comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *