Viața în Malta după trei luni: de ce am plecat, cum am făcut, ce ne place, ce nu ne place

Cei mai mulți dintre voi știți deja că, acum câteva luni, mi-am luat iubitul de o mână, valiza roz în cealaltă, am vândut, dăruit sau pus la păstrare pe la prieteni lucrurile pe care le aveam și dusă am fost, spre țări (vai Doamne, cât de la propriu!) mai calde.

Conform trendului de expați cu blog, dar și pentru că m-ați întrebat o grămadă (nu bag din top, chiar e lumea curioasă), simt și eu nevoia să scriu o mică cronică a lucrurilor care s-au întâmplat până acum, să vă povestesc cum am procedat exact cu plecarea și, mai ales, cum e viața pe aici. În caz că vă bate gândul 🙂

DE CE AM PLECAT

Treaba asta e simplă și n-o să-i aloc prea mult spațiu, dar cred că e cazul să o trec în revistă, ca să nu mai fie loc de presupuneri. Eu sunt și am fost dintotdeauna un om al experiențelor și experimentelor. Iubesc viața cu pasiune și îmi doresc să o cunosc până în cele mai mici ascunzișuri ale ei, atât cât îmi îngăduie timpul pe guguloiul ăsta plutitor. De-a lungul anilor, am schimbat joburi, proiecte, am testat, am pus punct și am luat-o de la capăt de o mie de ori. Așa sunt eu. Am câteva fire de anduranță pe care mi le-am păstrat aproape toată viața, precum prietenii buni, DJingul, scrisul, pozele. În rest, fie ce-o fi. Nu-mi place plafonarea, nu-mi plac cutiile de chibrituri și roțile de hamster. Cumva, ajunsesem în punctul ăla.

Mi-am dorit dintotdeauna să plec, încă de când eram în studenție, dar m-au oprit ba una, ba alta. Nici nu pot să spun că, prin călătoriile mele, găsisem vreun loc în care m-aș fi imaginat locuind pe o perioadă mai lungă. Italia e superbă, dar nu ce trebuie pentru mine, Spania – la fel, am adorat Amsterdamul, dar e prea mic și prea scump, am prieteni mulți în Polonia și-mi place acolo, însă limba e imposibilă și iernile sunt incredibil de grele. Discutasem cu iubitul meu varianta plecării, mai mult așa, la mișto, la un pahar de vin, însă nu se făcuse niciun plan și aveam impresia că lucrurile vor rămâne acolo: la nivel de discuții.

Până când am ajuns în Malta anul trecut, prin noiembrie, cu tot cu gândul ăsta încolțit în minte și cu ideea de a vedea și cum e în afara sezonului (nu mai fuseserăm niciunul, dar ne imaginam oricum că pe timp de vară trebuie să fie superb). Am găsit aici o insulă micuță, cu vreme de mers în maieu și pantaloni scurți în mijlocul iernii, cu o atmosferă extrem de prietenoasă, cu mulți palmieri și cel mai bun croissant cu ciocolată pe care l-am mâncat în viața mea. Și am simțit de atunci că asta e.

Am plecat pentru că nu-mi mai găseam locul în țară, pentru că mă simțeam prinsă într-o rutină care mă sufoca, pentru că mi se părea că, în afara bulei mele, nu mai puteam găsi nicio urmă de omenie și de optimism. Știți placa. Totul e ca pula, așa-i la noi, ăsta-i românul, se poate, dar nu se vrea, nimic nu merge cum trebuie, numai țepe peste tot, facerea de bine e futere de mamă, n-ai văzut ce-a zis ăla, ia uite cum umblă aia, etc, etc, E.T.C! Numai când scriu cuvintele astea și mi se zburlește puful pe ceafă.

De asta am plecat. Pentru că mi-am dorit dintotdeauna să văd cum e și pentru că am simțit că ăsta e momentul. Și nu mai suportam.

CUM AM FĂCUT

După ce am luat decizia finală, ne-am stabilit împreună data plecării și ne-am cumpărat biletele de avion pe care scria doar dus (vai, cât am visat mereu să țin în mână un one way ticket!), ne-am apucat de organizarea propriu-zisă. Dat fiind faptul că deja eram la cuțite cu proprietarul – dacă nu știți, citiți întreaga poveste aici -, ne-am hotărât să-i eliberăm frumușel apartamentul și, fiindcă ne-ar mai fi rămas o lună până la plecare și nu avea sens să ne mai luăm o chirie, să locuim la un prieten care avea o cameră extra.

Am vândut obiectele de mobilier și electrocasnicele care ne aparțineau și ne-am înghesuit restul lucrușoarelor, întâi în geamantane și saci de gunoi imenși, de-ăia de transportat cadavre, apoi în camera care ne fusese pregătită în apartamentul prietenului nostru. Iubitul meu a început să-și pregătească afacerea astfel încât să rămână totul ok și funcțional și după relocarea noastră, eu am vândut studioul. Am organizat un târg deschis în cadrul căruia am vândut mare parte din hainele și chestiile în stare bună pe care le aveam, dar pe care nu le mai puteam lua după noi 🙁 . Am repatriat broasca țestoasă și restul de chestii la un alt prieten, pe la iubitul meu pe la bar, pe unde am apucat.

Legat de joburi sau chirie, nu am avut niciun plan concret. Ne-am interesat așa, în mare, legat de salarii, prețuri, nivel de trai, totul era conform dorințelor noastre. Cu vreo săptămână înaintea plecării am început să dăm anunțuri pe grupurile de Facebook, spunând exact cine suntem, de unde venim, ce știm să facem și ce vrem de la viață. Am primit o tonă de oferte, toate remunerate ok, unele mai bine, altele mai prost, dar toate în limitele bunului-simț. Nu, aici nu are nimeni impresia că poți să trăiești cu 400 de euro pe lună, chiar dacă prețurile nu sunt cu foarte mult mai mari decât în țară 🙂 Sunt, într-adevăr, ceva mai măricele, dar în niciun caz la nivel de Elveția.

Ne-am rezervat un airbnb pentru zece zile, urmând ca în timpul petrecut acolo să ne punem la punct cu absolut tot ce aveam nevoie. Da, știu, dar dacă nu ne ieșea, ce făceam? Eh, uite că ne-a ieșit. Câteodată trebuie să mai ai și încredere 😉

Am ales cea mai bună ofertă de job, venită, culmea, pentru amândoi din același loc, ne-am întâlnit cu angajatorul, am bătut palma, toate bune și frumoase. Ne-am stabilit o limită superioară de buget pentru chirie, pe care am tot ridicat-o de câteva ori, fiindcă nu găseam nimic decent. În Malta, prețurile de închiriere cresc la începutul sezonului, adică în mai, fix când ne-am mutat noi, și scad spre toamnă, în octombrie, la încheierea lui.

Țin minte că era vineri, noi trebuia să părăsim airbnb-ul luni și începuserăm să ne panicăm un pic, fiindcă merseserăm deja la două vizionări în zona pe care ne-o doream, însă nimic nu era pe placul nostru. Primul apartament pe care l-am văzut era micuț ca naiba, poziționat la mama dracului, cu un view mișto, într-adevăr, dar doar dacă țineai ochii fix pe linia orizontului; dacă îi coborai un pic, dădeai de bălăriile, molozul și șantierul din fața scării. 800 de euro. Mersi, mai căutăm.

Al doilea, poziționat ok, trei camere, arăta de zici că doar ce decedase mama-mare în el și încă îi urla spiritul să nu mutăm bibelourile. Da, aparent au și maltezii genul ăla de apartament. Și nu știu ce fac, fratemeleu, însă chiar și aici, unde nu există ciorbă, e lege că pe scara unui bloc de pensionari o să pută a ciorbă. Dafuq.

Paradisul sub forma unei locuințe a venit din a treia încercare. Poate pentru că pe agenta imobiliară o cheamă tot Ivanna. Poate pentru că a treia e, după cum se știe, cu noroc. Poate pentru că e la numărul 13, număr care ne-a tot apărut amândurora de când suntem împreună, că de-asta am ales să ne botezăm noul proiect așa – 13smyth. Mitul lui 13. Cert e că ne-am trezit într-o superbitate de loc, open space, imens, cu vedere la mare, frumos mobilat, într-o clădire mișto, zonă liniștită, aproape de muncă, totul bifat, bifat, bifat. 850 de euro. Ca idee, la începutul căutărilor plecaserăm de pe la 650-700, nu depășim, iubire, daaaa? Ce vorbești. Gata, ăsta e, unde semnăm?

CE NE PLACE

În primul rând, oamenii. Lumea e extrem de prietenoasă aici, nu se zbiară, nu se urlă, nu se ceartă. Totul decurge cu calm, înțelegere și răbdare, nici nu apuci să zici ce ți-ar trebui că imediat sare cineva să te ajute să faci rost, chiar dacă te vede pentru prima dată-n viață. Fiind o țară cam cât Constanța, ajungi unde și la cine ai nevoie extrem de repede.

Vremea e mișto, un pic caniculă, ce-i drept, dar ne așteptam la asta, noi ne-am ales-o și dorit-o așa, e în regulă. Temperaturile ajung pe la 42-45 de grade, e o idee proastă să ieși din casă în miezul zilei, însă dacă n-ai de ales e ok chiar și așa, briza ajută mult și, cu timpul, te obișnuiești. Văd că nu mor bătrâneii care-și plimbă cățelușii la prânz, n-om muri nici noi.

Locurile și peisajele sunt fantastice, arhitectura e frumoasă, unitară, nu-și trântește fiecare bâlciul lui în mijlocul drumului după cum îi tună lui în cap. Sunt palmieri peste tot, plante multe, totul verde și frumos. Apa mării e curată și cristalină pe majoritatea plajelor, Laguna Albastră chiar e albastră, frate, îți face culorile Tempera de râs.

Vorbind despre plaje, trebuie să menționez un aspect foarte important, și anume că pe toate e liniște. Din nou, nu își pune fiecare dugheană maneaua ei, nu te hărțuiește niciun vânzător ambulant și, overall, nu e zbieretul ăla generalizat ca la noi. Știți la ce mă refer.

Nu se găsesc lanțuri și branduri mari și mie, una, îmi place asta la nebunie! Uram străzile sufocate numai de hipermarketuri, supermarketuri și farmacii, mi se părea că fură toată autenticitatea locurilor și mă bucur enorm că am găsit colțul ăsta de lume unde nu ai nici măcar o Ikea. Ne descurcăm cu producători locali, nu e panică.

Sunt evenimente gârlă, timp să ai să te duci la toate. Nu vin nume mari că n-ar avea la ce, însă se organizează Island of MTV, Beer Fest, concerte metal, festuri de jazz, show-uri de stand-up. Stingerea la evenimente se dă pe la 1-2 noaptea, în Paceville (un fel de Centrul Vechi al Maltei) la 4 dimineața. Însă dacă vrei musai să mai stai pe undeva, găsești pe unde. Totul e să cunoști pe cine trebuie 🙂

E relativ aproape de România, sunt zboruri directe, scurte și ieftine, ceea ce înseamnă că putem veni când avem chef și timp, iar prietenii ne pot vizita oricând. E prima noastră experiență de gen și nu ne simțeam pregătiți să ne cărăm direct în Honolulu.

Mâncarea e bună, ne îndopăm cu pastizzi (un fel de patiserie tradițională) ori de câte ori avem ocazia și comandăm sau ieșim să mâncăm în oraș destul de des. Comenzile ajung mult mai repede ca la noi, în maxim maximorum 30 de minute ai mâncarea la ușă, iar până acum nu am pățit să dăm de ceva nasol.

Sistemul sanitar e foarte bine pus la punct. Nu există noțiunea de medic de familie, în schimb în majoritatea farmaciilor există un GP (medic generalist) care te consultă pe loc pentru cca. 10 euro și ori îți dă rețetă, ori îți dă trimitere pentru investigații. Fără programări, fără umblat aiurea. La urgențe (da, am ajuns și pe acolo, sunt ok, mulțumesc frumos) merge ori pe cardul de asigurare de sănătate, ori contra cost. Eu am plătit 100 de euro fiindcă sunt în procesul de a mă declara self-employed (imediat și despre asta) și de banii ăia mi-au suflat și-n cur. Totul modern, curat, frumos, toată lumea, de la asistente la medici, foarte atentă, politicoasă și implicată pe bune în rezolvarea problemei, mi-au făcut analize de sânge, radiografii, EKG, absolut tot cât să se asigure că sunt bine. Atenție, la stat, nu la privat, da? Am fost și la privat cu altă ocazie, că așa sunt eu, mă pocnește când mi-e lumea mai dragă, și acolo arată de zici că ești pe altă planetă.

În general e muuuult mai puțină birocrație decât la noi și totul e mult mai simplu. Dacă te angajezi, se ocupă angajatorul de taxele tale, tu primești prin poștă un SSN – Social Security Number și cu ăla poți să-ți scoți ID de rezident, după care nu mai ai treabă. Dacă vrei să fii self employed, ca mine, adică un fel de persoană fizică autorizată, completezi un formular pe care îi iei de pe net, îl depui la ghișeu, aplici pentru număr de TVA care-ți vine prin poștă, îl înregistrezi și pe ăla și sănătate la neamuri! Îți mai iei eventual un contabil care te costă vreo 200 de euro pe an să îți plătească taxele trimestriale. Fără dosar cu șină, fără tanti care zbiară la tine că n-ai dosarul cu șină, fără hârțogăraie inutilă de să-ți vină mai degrabă să-ți bagi un băț în cur decât să îți mai distrugi nervii cu statul. Toată informația de care ai nevoie e pe net, în pdf-uri, formulată astfel încât și o dobitoacă ca mine să poată să o înțeleagă. Am dat un mail la Jobs Plus (ITM-ul de aici) că aveam nevoie de amănunte suplimentare, am primit răspuns cu ce-mi trebuia A DOUA ZI! Șoc și groază. Probabil de Crăciun o să primesc răspuns la mail-ul pe care l-am trimis la ANAF în aprilie.

CE NU NE PLACE

Străzile nu sunt cele mai curate din lume. Nu pot să zic că e jeg, dar se practică aruncatul pe jos, coșurile lipsesc în multe locuri, nu toată lumea a învățat până acum să adune rahatul câinelui când îl scot la plimbare. Totuși, administrația publică își face treaba cât de bine poate, am nimerit în capitală acum vreo câteva săptămâni când doar ce se încheiase un festival și era o mizerie de nedescris în piață, după ce ne-am învârtit pe acolo și ne-am întors la locul cu pricina, oamenii deja se apucaseră de făcut curat.

De asemenea, străzile sunt și destul de înguste, ceea ce îngreunează traficul destul de mult. Mai au și oamenii ăștia un obicei de conduc ca nebunii, după ce că se conduce pe dreapta, treceri de pietoni cred că sunt vreo cinci pe toată insula, ce să mai, e o încântare să te deplasezi. Humpf. Not.

Transportul în comun vine după cum vrea el, ba întârzie, ba nu oprește în stație. Te cam descurci cum poți și cum ți-e norocul. Metrouri nu există, iar autobuzele, deși curate și în care poți să plătești în plm la șofer, să nu mai cauți baracă pe stradă, au un program numai de ele știute, probabil creat după un algoritm secret care ține cont de starea generală a șoferului, conjunctura în care se află Saturn și numărul de pisici negre de pe stradă.

Prețurile de ieșit la clubăreală sunt cam nejustificat de mari, dat fiind faptul că orice alcool se calculează aici la 25 de mililitri, nu la 40 sau 50 ca în țară. Și nu, nimănui nu-i convine să dea 6-8 euro pe un degetar de gin cu un pic de suc. În orice caz, sunt și locuri centrale cu oferte incredibile gen 12 shoturi de Jager la 10 euro și da, ăla chiar e Jager.

NE MAI ÎNTOARCEM ÎN ȚARĂ?

Sincer, habar nu avem. Momentan, clar nu. Mai avem de explorat pe aici, iar uneori, când stăm seara pe balcon, ne gândim la cum ar fi să ne mutăm cândva pe altă insulă, și apoi pe alta. Sau să ne construim o căsuță în copac și să locuim câteva luni în sălbăticie 🙂 Om vedea. Ideea e că e bine aici. Și asta e tot ce contează 🙂

5+

Comments

comments

2 comentarii

  • Andreei says:

    Buna Ivanna – sunt mare fan al oamenilor care isi iau viata in propriile maini si se duc inainte in lume

    Sunt curios – ce anume muncesti acolo ? Nu care e angajatorul ca nu ma intereseaza lol, ci natura muncii. Ai zis ca si al tau a prins un job in acelasi loc si m-a facut curios.

    Zile bune si pace !

    0
    • Ivanna says:

      Hola 😀 Pai iubitul meu e barman profesionist, iar eu sunt DJ profesionist, cu ceva experienta de barman si lucru in Horeca in general…cat cuprinde! Initial ne-am bagat amandoi pe bar, apoi usor-usor mi-am facut contacte si am obtinut primele DJ gig-uri si acum lucrez pentru o agentie care ma trimite sa pun muzica all over Malta. Iubitul meu e tot barman, insa la un alt bar, nu la cel care am fost amandoi initial. Cheers!

      0
  • Leave a Reply to Andreei Cancel reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *